Tag: amintire

Plouă de două zile legat. De la balcon, Jean vede cum s-a format un mic fluviu care gâdilă cauciucurile maşinilor parcate de-a lungul trotuarului. Acesta curge clipocind frenetic sub greutatea picăturilor de ploaie care îl împlinesc către alte şi alte străzi, primind afluenţi de prin ganguri şi străduţe mai mici, îşi taie cursul prin munţi şi văi de beton obosit. Oraşul zace neputincios ca un boboc galeş care s-a pierdut de cârd şi nici nu mai are puterea să piuie, să-i cheme.

Povestioare

Păşeam prin labirintul amintirilor şi m-am pierdut. Nu mai ştiu de unde am început şi am uitat unde vreau să ajung… Dacă vreau să ajung undeva. Pe pereţi, răsfirate, poze fără noimă. Mă recunosc în unele, în altele parcă este un alt om. Are ochii mei, da, parcă şi ceva din zâmbetul meu de altă dată… Acelaşi zâmbet pe care acuma l-am uitat, se pare, şi încă nu ştiu de ce.

Gânduri de acum

Mai ţii minte când eram tineri prinşi în reveria adolescentină a vieţii de liceu? Mai ţii minte toate planurile pe care le aveam, toate idealurile spre care speram, toate greşelile pe care ni le-am iertat şi toate berile pe care le-am împărţit? În hruba întunecată cu sobă pe lemne, unde iarna doar paharul de vodka din faţă ne mai încălzea când flăcările uitau să mai ardă, râsetele noastre acopereau acordurile black metal ce răsunau din boxa de deasupra noastră.

Gânduri de acum

III. Pe aleile iubirii

Noaptea se aşternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste paşi nenumăraţi de tineri îndrăgostiţi vrăjiţi de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alţii, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cişmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii ţipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriş. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… acelaşi magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.

Amintirea schimbării

II. În tenebrele prezentului

Închid uşa după mine şi pornesc la drum. Liftul se târăşte încet de-a lungul etajelor care curg agale prin faţa celor două geamuri. Pe cerul gri prima lumina deja s-a revărsat peste lumea strâmtă a aleilor centrului. În spatele gardului pe lângă care mă plimb parcul abia se dezmorţeşte sub povara brumei tomnatice în primele lătrături ale câinilor rupând tăcerea romantică a îndrăgostiţilor matinali. La liceu, forfotă mare, elevii se adună în faţă se întâlnesc, râd, nu au nicio grijă. Înfăşuraţi în coconul cald al celor mai frumoşi ani, sunt rupţi de realitatea ce stă la pândă după colţ să îi izbească trezindu-i.

Amintirea schimbării

I. În odăile trecutului

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Lângă uşă, scăunelul mic şi alb pe care mă aşezam să îmi leg ghetuţele înainte de a pleca la grădiniţă. Iar în perete, oglinda înclinată, înnegrită, obosită, în care bunica îşi exersa zi de zi vanitatea femeiască, ultimele aranjări înainte să iasă în lume. Oglinda, ea singură martor tăcut al sufletelor ce s-au perindat prin acel hol, al vieţilor ce au început, au crescut şi s-au frânt în adăpostul acestor pereţi.

Amintirea schimbării

Trecut, prezent, viitor… Cele trei instanţe la care ne raportăm existenţa, trei ipostaze ale fiinţei noastre în raport cu atât de neînţelesul concept al timpului. Viaţa noastră se desfăşoară de-a lungul unei plăpânde linii pe care singuri ne-o trasăm pe fiinţa noastră cu creionul propriilor noastre fapte. Noi suntem artizanii propriei concepţii asupra idealului.

Gânduri de acum

Ceasul din perete bate noaptea jumătate. Ascuns în conul său de umbră priveşte întunericul numărând răbdător secundă după secundă după secundă… Mut în agonia sa de plictiseală, cu doar un reflex tic-tac îşi anunţă viaţa în surdină. Monitorul pâlpâie timid în camera îmbâcsită, îngreunată de fum de ţigară. Privesc adânc printre linii de cod, mă doare capul, tânjesc după pastila de antinevralgic ce stă uitată pe birou. Ochii mi se închid, dar nu vreau să mă culc.

Gânduri de acum

Cuvântul… cărămida ce se confundă timid printre sute altele la fel ridicând marele zid al comunicării, un zid atât de mare, încât puţini au cutezanţa să îl treacă cunoscându-i fiecare centimetru, fiecare crevasă, fiecare îmbinare, fiecare portiţă ascunsă. Cuvântul este în aparenţă atât de neînsemnat, îşi pierde individualitatea în fraze lungi, în opinii, declaraţii, în cărţi şi versuri şi mulţi îi uităm rapid importanţa. Însă cuvântul are putere, cuvântul poate distruge, cuvântul poate înălţa, cuvântul poate salva prin simpla sa putere expresivă. Cuvântul este tot ce ne rămâne în faţa rânjetului rece al morţii.

Gânduri de acum

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveştii lor ce se desfăşoară tacit în minţile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaştem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă şi nici nu ne cunoaştem. Amintiri rămase în subconştient dar parcă desprinse din altă viaţă, din viaţa şi experienţa altora. Timpul trece peste praful micilor relaţii copilăreşti, îşi pune piciorul în el, se joacă, şterge dâra ce-am lăsat-o şi trece mai departe fără a privi înapoi.

Pe uliţe de poveste