Tag: sperante

Cerul s-a rupt în două, despărţit de o lance roşiatică. Geamurile întunecate ale blocului alăturat se luminau timid unul câte unul. Dintr-un copac o cioară se ridică săgetând orizontul meu. Îmi încleştez degetele în jurul filtrului de parcă aş vrea să îi storc ultima zvâcnire din viaţă şi îl îndrept fără să mă gândesc de două ori către scrumiera plină. Împreunată cu surorile ei, ţigara sfârâie uşor şi îşi dă duhul sub puterea apăsării mele. Iar s-a făcut dimineaţă. Încă o noapte pe care am pierdut-o făcând naiba ştie ce. Nici eu nu mai ştiu.

Povestioare

Fumul de ţigară pluteşte în unduiri sinuoase încărcând aerul din jurul meu. Feţe apar şi dispar din penumbră în lumina chioară a barului de subsol în care oricine poate fi ce vrea, ce doreşte, cu cine doreşte. Observ tăcut amestecul de senzualitate pasageră şi depravare ieftină care îmbibă camera. Sfetnic îmi este un pahar de whisky din care sorb cumpătat privind peste marginea sa la oamenii care se perindă prin faţa-mi, prinşi într-un dans lasciv al curtării tactile.

Parteneri se găsesc, parteneri se pierd într-un amalgam fără început şi fără sfârşit. Stăteai în celălalt colţ, te-am văzut scrutând cu interes împrejurimile cu un entuziasm vădit. Privirea ta era plină de avânt, parcă te-ai fi aruncat în mijlocul nebuniei. Ai fi vrut să îţi încerci norocul în furtuna de trupuri transpirând feromoni prin toţi porii, dar te-am văzut venind către mine. M-ai ţintuit cu ochii tăi hotărâţi şi mi-ai întins o mână. Mi-a fost clar că nu aveam cum să rezist, aşa că m-am ridicat şi te-am urmat.

Gânduri de acum

24

Pe perete ceasul stă neclintit, limbile sale singurul mesager al trecerii timpului. Tic-tac în surdină, secundele se scurg precum picăturile de laudanum dintr-o sticlă aproape terminată. Mereu circular, mereu întorcându-se de unde a plecat pentru un nou început, altundeva, pentru altcineva, repetitiv, dar niciodată monoton, tic-tac ceasul cântă tactul cadenţat al vieţii. Secunde devin minute, devin ore, devin zile, devin luni şi ani şi secole pe nesimţite, timpul merge veşnic înainte pe o autostradă cu sens unic.

Gânduri de acum

În oraşul din răscruce de pe cărţi cu amintiri te aşteptam sub lumina fadă a lampei de la colţul străzii. Doar o siluetă de nedesluşit pândind la adăpostul nopţii venirea ta. Cred că te-am văzut trecând pe lângă mine, dar nu sunt sigur, este atât de întuneric… Aşteptarea mă omoară, nu există chin mai odios decât purgatoriul incertitudinii scăldat în apele nesiguranţei.

Gânduri de acum

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveştii lor ce se desfăşoară tacit în minţile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaştem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă şi nici nu ne cunoaştem. Amintiri rămase în subconştient dar parcă desprinse din altă viaţă, din viaţa şi experienţa altora. Timpul trece peste praful micilor relaţii copilăreşti, îşi pune piciorul în el, se joacă, şterge dâra ce-am lăsat-o şi trece mai departe fără a privi înapoi.

Pe uliţe de poveste