Tag: <span>uitare</span>

Mai ții minte când eram tineri prinși în reveria adolescentină a vieții de liceu? Mai ții minte toate planurile pe care le aveam, toate idealurile spre care speram, toate greșelile pe care ni le-am iertat și toate berile pe care le-am împărțit? În hruba întunecată cu sobă pe lemne, unde iarna doar paharul de vodka din față ne mai încălzea când flăcările uitau să mai ardă, râsetele noastre acopereau acordurile black metal ce răsunau din boxa de deasupra noastră.

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă și îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Și stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile și zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălașurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O ușă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colțișor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Stăm neclintiți, spânzurați asupra unei mese râncede plutind pe un nor de gânduri negre. Cu mâna tremurândă și ochii umeziți ridicăm paharul, mărturie tăcută a miilor de buze ce i-au sărutat marginea prăfuită și au sorbit din licoarea uitării. Urmând exemplul celor din-ainte sorbim o gură timidă și înghițim aproape în sec simțind cum aburul spirtos ne inundă gâtul, nările, gândurile și ființa.

Groapa imundă