Tag: <span>moarte</span>

A trecut un an deja şi nici nu mi-am dat seama când. Totul este atât de viu în mintea mea de parcă s-a întâmplat ieri să primesc mesajul şi să dau telefonul care au pus în mişcare o aventură care avea să mă marcheze aşa cum i-a marcat pe atât de mulţi odată cu mine. A fost o încercare grea la care am fost supuşi mulţi dintre noi şi despre care mi-aş dori să pot spune că a născut o Românie nouă. Din păcate, ştim deja cu toţii sfârşitul acestei poveşti şi am aflat pe pielea noastră că mizeria nu naşte decât mizerie şi că, în ciuda încercărior de coagulare, ne-am risipit hemofilic lăsând ţara să sângereze în continuare.

Gânduri de acum

Stăteam pe marginea hăului, pe vârful stâncii celei mai înalte. Vântul îşi făcea loc printre flancurile maiestuoase ale râului, şuierând precum fantomele trecutului, urcând până la mine, brăzdându-mi fruntea şi părul cu o atingere mormântală. Firele de iarbă se zbăteau nervoase la picioarele mele, parcă voind să se desprindă şi să se ridice la cer pe aripile de strigoi ale vântului.

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Cuvântul… cărămida ce se confundă timid printre sute altele la fel ridicând marele zid al comunicării, un zid atât de mare, încât puÅ£ini au cutezanÅ£a să îl treacă cunoscându-i fiecare centimetru, fiecare crevasă, fiecare îmbinare, fiecare portiţă ascunsă. Cuvântul este în aparenţă atât de neînsemnat, îşi pierde individualitatea în fraze lungi, în opinii, declaraÅ£ii, în cărÅ£i ÅŸi versuri ÅŸi mulÅ£i îi uităm rapid importanÅ£a. ÃŽnsă cuvântul are putere, cuvântul poate distruge, cuvântul poate înălÅ£a, cuvântul poate salva prin simpla sa putere expresivă. Cuvântul este tot ce ne rămâne în faÅ£a rânjetului rece al morÅ£ii.

Gânduri de acum

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaÅŸi drum, mereu privind aceleaÅŸi împrejurări, se târăşte ÅŸi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenÅ£e întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaÅ£ie umană cu un Å£el clar definit ÅŸi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaÅŸi crestături ale aceleiaÅŸi seculare scoarÅ£e de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veÅŸnic incapabil de a-ÅŸi depăşi condiÅ£ia, veÅŸnic împovărat de aceeaÅŸi frustrare a limitării impuse de natura existenÅ£ei sale microcosmice. ÃŽntinzându-ÅŸi captatoarele precum braÅ£ele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roÅ£i ruginite pe aceleaÅŸi ÅŸine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneÅŸte la drumul unei noi zile tramvaiul…

Groapa imundă

Åži m-am născut… Åži ce? ÃŽncă o pereche de ochi să observe mizeria în care se bălăcăreÅŸte acest univers decadent ce se numeÅŸte umanitate. ÃŽncă un nas să miroasă descompunerea morală ÅŸi sufletească a societăţii înconjurătoare ÅŸi a fiecărui element component în parte, fiecare cu mirosul lui specific. ÃŽncă o pereche de urechi să asculte marÅŸul funebru a ceea ce a însemnat odată demnitate. ÃŽncă o gură să vorbească în gol la oglinzi reci ÅŸi nepăsătoare, să îşi urle revolta împotriva direcÅ£iei în care a apucat-o omul ca specie, din străfundul prăpastiei fără fund. ÃŽncă un set de papile gustative ca să guste amarul reîntoarcerii lente, dar iminente la animalitate. ÃŽncă o epidermă să îmbrace un suflet pierdut într-o aglomeraÅ£ie grăbită către un destin incert, în care fiecare se înghesuie ÅŸi îşi dă coate să aibă un loc cât mai în faţă la spectacolul propriei distrugeri, să simtă aspritatea dureroasă a lipsei de sentimente. Åži astfel pornesc la drum cu toate simÅ£urile înăbuÅŸite de presimÅ£irea iminentei decăderi în uitarea dureroasă a timpului cosmic.

Groapa imundă