I. În odăile trecutului
Noaptea s-a lăsat pe nesimțite peste străzile înguste. Pavate cu intenții bune ale unei ere ce se stinge ușor în memoria celor ce pășesc asupra lor, susțin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Lângă ușă, scăunelul mic și alb pe care mă așezam să îmi leg ghetuțele înainte de a pleca la grădiniță. Iar în perete, oglinda înclinată, înnegrită, obosită, în care bunica își exersa zi de zi vanitatea femeiască, ultimele aranjări înainte să iasă în lume. Oglinda, ea singură martor tăcut al sufletelor ce s-au perindat prin acel hol, al vieților ce au început, au crescut și s-au frânt în adăpostul acestor pereți.
