Tag: nou inceput

IV. Prin vâltoarea vieţii

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Nu s-au schimbat încă îndeajuns de multe, dar viaţa mea abia începe.

Amintirea schimbării

III. Pe aleile iubirii

Noaptea se aşternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste paşi nenumăraţi de tineri îndrăgostiţi vrăjiţi de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alţii, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cişmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii ţipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriş. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… acelaşi magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.

Amintirea schimbării

II. În tenebrele prezentului

Închid uşa după mine şi pornesc la drum. Liftul se târăşte încet de-a lungul etajelor care curg agale prin faţa celor două geamuri. Pe cerul gri prima lumina deja s-a revărsat peste lumea strâmtă a aleilor centrului. În spatele gardului pe lângă care mă plimb parcul abia se dezmorţeşte sub povara brumei tomnatice în primele lătrături ale câinilor rupând tăcerea romantică a îndrăgostiţilor matinali. La liceu, forfotă mare, elevii se adună în faţă se întâlnesc, râd, nu au nicio grijă. Înfăşuraţi în coconul cald al celor mai frumoşi ani, sunt rupţi de realitatea ce stă la pândă după colţ să îi izbească trezindu-i.

Amintirea schimbării

I. În odăile trecutului

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Lângă uşă, scăunelul mic şi alb pe care mă aşezam să îmi leg ghetuţele înainte de a pleca la grădiniţă. Iar în perete, oglinda înclinată, înnegrită, obosită, în care bunica îşi exersa zi de zi vanitatea femeiască, ultimele aranjări înainte să iasă în lume. Oglinda, ea singură martor tăcut al sufletelor ce s-au perindat prin acel hol, al vieţilor ce au început, au crescut şi s-au frânt în adăpostul acestor pereţi.

Amintirea schimbării

Oraşul meu se înalţă măreţ pe sub ceruri senine. Oraşul meu are clădiri înalte, are străzi asfaltate, benzi duble, are semafoare, parcuri, grădini, terase şi felinare stradale. Oraşul meu este construit în jurul unei fântâni eterne ce străluceşte hipnotic sub razele soarelui, risipindu-se în picături fine ce se aruncă sinucigaş pe marginile-i marmorate şi pe asfaltul încins. Oraşul meu mi l-am clădit cu mâna mea, i-am dat puterea de a se dezvolta, i-am dat lumină, i-am dat electricitate, i-am dat zile senine şi călduroase.

Gânduri de acum