III. Pe aleile iubirii
Noaptea se așternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste pași nenumărați de tineri îndrăgostiți vrăjiți de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alții, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cișmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii țipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriș. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… același magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.