Conştiinţă şi dualitate

Ceasul din perete bate noaptea jumătate. Ascuns în conul său de umbră priveÅŸte întunericul numărând răbdător secundă după secundă după secundă… Mut în agonia sa de plictiseală, cu doar un reflex tic-tac îşi anunţă viaÅ£a în surdină. Monitorul pâlpâie timid în camera îmbâcsită, îngreunată de fum de Å£igară. Privesc adânc printre linii de cod, mă doare capul, tânjesc după pastila de antinevralgic ce stă uitată pe birou. Ochii mi se închid, dar nu vreau să mă culc.

Îmi întorc privirea într-o parte şi îl privesc lung şi întrebător. Tace. Ochii lui sunt ochii mei. Mă măsoară lung din cap până în picioare şu zâmbeşte uşor amuzat, uşor perfid, uşor dezgustat. Îi văd buzele cum încep să se mişte, dar nu aud nimic. Încet încet aud câte un cuvânt azvârlit părin colăcei de fum de ţigară. Aud o poveste despre vremuri trecute. Îmi amintesc tot ce spune, vizualizez cu lux de amănunte toate amintirile pe care acest individ pare să le cunoască mai bine decât mine.

Sunt consternat şi urmăresc tăcut firul epic ce străbate întunericul. Apoi începe partea dură. Aud reproşuri, îmi răsună în ureche ca lovituri de ciocan asupra timpanului meu sensibil. Individul începe să se agite, vocea lui capătă un ton acid. Mă ia peste picior, primesc palmă după palmă. Tipul începe să mă agaseze. Fiecare cuvânt mă doare. Nu ştiu ce caută ăsta aici şi ce vrea de la mine.

Toată viaÅ£a îmi curge prin faÅ£a ochilor prin vorbele lui, mă gândesc la ce îmi spune. Uimitor! Un necunoscut total îmi critică toate experienÅ£ele. Dar are atâta dreptate… Mă trece un fior gândindu-mă cât de multe ÅŸtie despre mine ÅŸi cum cuvintele lui îmi străpung sufletul precum o suliţă. Åži ochii lui sunt ochii mei… ÃŽi văd profilul distorsionându-se în faÅ£a mea. Åžtiu! E doar o lacrimă. De ce mă simt atât de vinovat? Sunt culpabil de tot ce mi se întâmplă. Simt nevoia să mă trag la răspundere pentru tristeÅ£ile mele ÅŸi să mă felicit pentru bucuriile mele.

În fundalul poveştilor lui aud o tobă cum bate adânc, profund, deranjant. Bubuie prin tâmplele mele, îmi dictează pulsul, îmi manevrează bătaia inimii, o resimt cu toată fiinţa mea. Mă doare, vreau să urlu, vreau să zbier, vreau să-l dau afară pe tipul ăsta. Mă întorc la loc spre monitor. Liniile de cod mă aşteaptă tot acolo, înghesuite ordonat pe rânduri frumos aliniate. Fumul de ţigară îmi întunecă privirea. Nu mai văd şi nu mai aud nimic.

Ceasul ticăie în indolenÅ£a lui. Ignorant de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui în afara secundelor pe care răbdător le numără cu o scârbă monotonă. Ridic capul de pe masă, mă uit la el: ora două jumătate. Monitorul luminează dârele de fum aproape risipite în atmosfera îmbâcsită a celor patru pereÅ£i ce mă înconjoară ca pe un prizonier. Mă ridic în capul oaselor, mă duc la baie. Aprind lumina ÅŸi ajung lent la oglindă. Mă uit la cel ce mă priveÅŸte de dincolo de adâncuri negândite. Åži ochii lui sunt ochii mei…

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *