Perna mea, atât de jegoasă sub greutatea gândurilor ce le aștern în fiecare seară asupra ei stă neclintită în lumina slabă a becului. Un testament al murdăriei inerte al puseurilor nocturne lipsite de substanță și totuși atât de pline de speranțe noi. Am strâns-o cât am putut de tare aseară, între ghearele hulpave ce-mi păreau atât de mari, atât de neîngrijite în căutarea unui punct de sprijin în calea șiragului necontenit de viziuni macabre… ale unui viitor atât de sumbru și lipsit de orice noimă.
Tag: <span>durere</span>
Ceasul din perete bate noaptea jumătate. Ascuns în conul său de umbră privește întunericul numărând răbdător secundă după secundă după secundă… Mut în agonia sa de plictiseală, cu doar un reflex tic-tac își anunță viața în surdină. Monitorul pâlpâie timid în camera îmbâcsită, îngreunată de fum de țigară. Privesc adânc printre linii de cod, mă doare capul, tânjesc după pastila de antinevralgic ce stă uitată pe birou. Ochii mi se închid, dar nu vreau să mă culc.
Ce înseamnă dintr-o dată să pierzi tot ceea în ce ai crezut? Ce înseamnă ca printr-un simplu cuvânt, un simplu gest, o singură zvâcnire de nebunie să pui capăt unui capitol al vieții tale? Amânăm atât de mult momentul, sperând că nu va depinde de noi și totuși mereu rămânem singuri în fața aceleiași fatidice răscruci…
Dragostea este un sentiment ce pare să’și fi pierdut însemnătatea în materialismul cotidian ce domină viețile noastre în aceste vremuri moderne. Sau poate nu este asa… Poate ea încă există puternică în sufletele unora. Indiferent dacă în societatea și cultura modernă dragostea mai are parte de aceeași putere și acelasi patos al vremurilor eminesciene sau shakespeariene care au ridicat’o la nivel de ideal suprem al vieții umane, de melodia cadențată a vremurilor minulesciene, prinsă într’un cântec de vioară, sau de sumbritatea vremurilor bacoviene în care ea era inchisa într’un birou întunecat, sufocată de ghearele depresiei, aceasta rămâne în continuare un motor al existenței noastre.