Author: <span>Alin Olaru</span>

Since I’ve gained the power of self awareness I have been trying to piece this grand puzzle that is myself. But you know that feeling of not even knowing where…

Gânduri de acum

There’s a knock on the door. They are here. We shake hands and take a gander at each other. All is fine. We move to the dimly lit bedroom. I…

Gânduri de acum

Moonlight trickles through the streets of this city, spreading its tentacles around my window and into my room. I contemplate its eerie glow, so familiar in its texture, yet so…

Gânduri de acum

Acum e rândul tău să te întinzi È™i să atingi perfecțiunea, să te dezbraci de straiele umane ale insecurității È™i frustrării È™i să îmbraci mantaua de legendă.

Gânduri de acum Oameni care mi-au schimbat viața

Gânduri de acum

I’m watching the cars drive by, each a burning flash of light before my weary eyes. From my dark and damp confines where I’ve laid down bare my feelings time after time, I’m looking at the outside yet again trying to figure out where it all went wrong. They said it would be nice, they said it would be comfy cuddling up in the corner of a warm studio overlooking the lane where people drive fast and they’re just a blip on the radar to the eternity of our love blooming in this damp but cozy place.

Gânduri de acum

Pare că acum o eternitate am călcat ultima oară pe nisipul plajei din Vama Veche, acel nisip pe care îl simțeam pentru câteva zile pe an și care pentru mine…

Gânduri de acum

Trăiau odată de mult, într-un tărâm atât de îndepărtat încât până și hărțile l-au uitat, un rege și o regină care domneau în armonie peste un regat al jucăriilor. Și…

Gânduri de acum Povestioare

Cine sunt eu? Unde mă duc? Care este rostul meu? Sunt întrebări pe care ni le punem cu toții la un moment dat în viață. Și apoi la un alt moment în viață. Și tot așa. Unii eventual descoperă răspunsul la aceste întrebări, alții rămân să se întrebe toată viața, zbătându-se într-un gri perpetuu în care nu pot să găsească raza de lumină.

Gânduri de acum

Picură sângele prin gâtul strangulat al clepsidrei și îl privesc ca și când ar fi al meu. Dar nu este chiar sânge, iar asta e doar o metaforă prin care încerc să-ți spun că trecerea timpului este dureroasă. Și nici nu am o clepsidră aici, pe birou, nu m-aș complica cu astfel de mecanisme arhaice când aproape fiecare aparat dotat cu un minim ecran de la mine din casă îmi poate spune ora. Cred că tocmai de asta încerc să nu mă uit la ele, că fiecare emite un tic-tac pe care îl resimt în pulsul meu accelerat de la prea multă nicotină. Un tic-tac care îmi amintește că timpul nu stă în loc pentru nimeni și nimic.

Gânduri de acum