Tag: amintiri

Păşeam prin labirintul amintirilor şi m-am pierdut. Nu mai ştiu de unde am început şi am uitat unde vreau să ajung… Dacă vreau să ajung undeva. Pe pereţi, răsfirate, poze fără noimă. Mă recunosc în unele, în altele parcă este un alt om. Are ochii mei, da, parcă şi ceva din zâmbetul meu de altă dată… Acelaşi zâmbet pe care acuma l-am uitat, se pare, şi încă nu ştiu de ce.

Gânduri de acum

IV. Prin vâltoarea vieţii

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Nu s-au schimbat încă îndeajuns de multe, dar viaţa mea abia începe.

Amintirea schimbării

Fumul de ţigară se înalţă sinuos printre cei patru pereţi albi între care îmi fumez existenţa. Se pierde în întunericul de nepătruns al unei alte nopţi pierdute. În lumina monitorului privirea mea se pierde în lumi paralele, evadez; din cotidian, din realitate, din gânduri răzleţe, mă pierd. Secundele se scurg pe lângă mine, licoare mistică a îmbătrânirii chinuitoare.

Realizez că nu am mai scris de ceva vreme, că am rămas în urmă cu retrospectiva anuală. Mă simt atemporal, asincron, simt că am rămas în spate. Sau poate pur şi simplu nu am găsit încă vorbele potrivite să le închin acestei pietre de hotar în existenţa mea. Dar acum, la adăpostul nopţii, am prins curajul…

Gânduri de acum

Trecut, prezent, viitor… Cele trei instanţe la care ne raportăm existenţa, trei ipostaze ale fiinţei noastre în raport cu atât de neînţelesul concept al timpului. Viaţa noastră se desfăşoară de-a lungul unei plăpânde linii pe care singuri ne-o trasăm pe fiinţa noastră cu creionul propriilor noastre fapte. Noi suntem artizanii propriei concepţii asupra idealului.

Gânduri de acum

De unul singur mă învârt în cercuri căutând o faţă nouă printre sute de oglinzi. Mă privesc atâtea variante diforme ale mele, imitându-mi caraghios fiecare mişcare, vreau altceva, vreau să scap din cercul vicios al labirintului de oglinzi, al tuturor diformităţilor mele înşirate înaintea mea precum un muzeu morbid al celor mai urâte manifestări. Adânci, nedescoperite, aşteptând să iasă la suprafaţă, egoiste, egocentrice, nepăsătoare, intolerante, nerăbdătoare, cârcotaşe, sarcastice, acide, îmi vine să râd observându-le trăsăturile ridicole, iar ele râd cu mine. Oglinzile vibrează într-un râs frenetic, diabolic, abuzează de momentul meu de inconştienţă pentru a-mi perpetua infatuarea într-o rafală sinistră de reverberaţii înfricoşătoare.

Gânduri de acum

Trăiesc şi retrăiesc. Îmi trasez linii unind puncte numerotate ca într-o carte cu jocuri de copii, căutând drumul cel mai scurt din punctul în care mă aflu până în următorul. Uneori mai şi ocolesc, ca să mai trag de timp. Îmi place acest joc, nu mă grăbesc să termin desenul să văd ce se ascunde în spatelor punctelor aglomerate pe fila albă. Uneori mă întorc prin puncte mai vechi, mai mult din greşeală şi totuşi de obicei intenţionat. Pentru că aşa vreau eu. Pentru că vreau să mai revizitez acele momente importante când am atins câte un punct cu număr rotund, sau acele momente în care am unit din greşeală două puncte care nu erau consecutive. Mi-aş dori să pot şterge şi să îndrept greşeala, să iasă la final un desen magnific, fără greşeli, dar din păcate m-am apucat să îl completez cu pixul.

Gânduri de acum

Pe peretele rece scrâşneşte asurzitor zgomotul oaselor rupte zgâriind în piatră, scrijelind în agonie numele meu, numele tău, numele ei, numele lui, numele noastre ca un obituar al trecutului. Humerusuri descărnate, scapule înjumătăţite, vestigii reci, împrăştiate ale unor umere pe care am plâns zac în ţărâna rece. Trosnitul proaspăt al ilionului călcat în picioare, al pubisului separat de corp şi craniile ce rânjesc perfid privindu-mă prin orbite golite de simţire cum păşesc timid prin osuarul a ceea ce am pierdut.

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveştii lor ce se desfăşoară tacit în minţile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaştem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă şi nici nu ne cunoaştem. Amintiri rămase în subconştient dar parcă desprinse din altă viaţă, din viaţa şi experienţa altora. Timpul trece peste praful micilor relaţii copilăreşti, îşi pune piciorul în el, se joacă, şterge dâra ce-am lăsat-o şi trece mai departe fără a privi înapoi.

Pe uliţe de poveste

Privesc în jurul meu la blocuri galbene de vreme şi de praf, la căsuţe ce zac în paragină, la străzi înguste pe care maşinile circulă pe linia de tramvai, la Grădina Cişmigiu doldora de iarbă verde, de strigăte şi râsete de copii, de liniştea pasului molcom al pensionarilor, de mireasma trandafirie şi calmul îndrăgostiţilor adăpostiţi la umbra bustului lui Creangă, pe o bancă de lemn mucegăit de ploi şi ars de soare. Privesc în jurul meu şi-n fiecare colţ văd umbre de copii ce nu mai sunt, văd prietenii legate, strângeri de mână ce s-au risipit în vadurile istoriei. Sunt atâţia oameni în jurul meu, dar nu pot să umple golul pe care eu îl văd când îmi aduc aminte de micile bucurii trecătoare ale vieţii de copil.

Pe uliţe de poveste