Tag: <span>amintiri</span>

Pășeam prin labirintul amintirilor și m-am pierdut. Nu mai știu de unde am început și am uitat unde vreau să ajung… Dacă vreau să ajung undeva. Pe pereți, răsfirate, poze fără noimă. Mă recunosc în unele, în altele parcă este un alt om. Are ochii mei, da, parcă și ceva din zâmbetul meu de altă dată… Același zâmbet pe care acuma l-am uitat, se pare, și încă nu știu de ce.

Gânduri de acum

IV. Prin vâltoarea vieții

Noaptea s-a lăsat pe nesimțite peste străzile înguste. Pavate cu intenții bune ale unei ere ce se stinge ușor în memoria celor ce pășesc asupra lor, susțin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Nu s-au schimbat încă îndeajuns de multe, dar viața mea abia începe.

Amintirea schimbării

Fumul de țigară se înalță sinuos printre cei patru pereți albi între care îmi fumez existența. Se pierde în întunericul de nepătruns al unei alte nopți pierdute. În lumina monitorului privirea mea se pierde în lumi paralele, evadez; din cotidian, din realitate, din gânduri răzlețe, mă pierd. Secundele se scurg pe lângă mine, licoare mistică a îmbătrânirii chinuitoare.

Realizez că nu am mai scris de ceva vreme, că am rămas în urmă cu retrospectiva anuală. Mă simt atemporal, asincron, simt că am rămas în spate. Sau poate pur și simplu nu am găsit încă vorbele potrivite să le închin acestei pietre de hotar în existența mea. Dar acum, la adăpostul nopții, am prins curajul…

Gânduri de acum

Trecut, prezent, viitor… Cele trei instanțe la care ne raportăm existența, trei ipostaze ale ființei noastre în raport cu atât de neînțelesul concept al timpului. Viața noastră se desfășoară de-a lungul unei plăpânde linii pe care singuri ne-o trasăm pe ființa noastră cu creionul propriilor noastre fapte. Noi suntem artizanii propriei concepții asupra idealului.

Gânduri de acum

De unul singur mă învârt în cercuri căutând o față nouă printre sute de oglinzi. Mă privesc atâtea variante diforme ale mele, imitându-mi caraghios fiecare mișcare, vreau altceva, vreau să scap din cercul vicios al labirintului de oglinzi, al tuturor diformităților mele înșirate înaintea mea precum un muzeu morbid al celor mai urâte manifestări. Adânci, nedescoperite, așteptând să iasă la suprafață, egoiste, egocentrice, nepăsătoare, intolerante, nerăbdătoare, cârcotașe, sarcastice, acide, îmi vine să râd observându-le trăsăturile ridicole, iar ele râd cu mine. Oglinzile vibrează într-un râs frenetic, diabolic, abuzează de momentul meu de inconștiență pentru a-mi perpetua infatuarea într-o rafală sinistră de reverberații înfricoșătoare.

Gânduri de acum

Trăiesc și retrăiesc. Îmi trasez linii unind puncte numerotate ca într-o carte cu jocuri de copii, căutând drumul cel mai scurt din punctul în care mă aflu până în următorul. Uneori mai și ocolesc, ca să mai trag de timp. Îmi place acest joc, nu mă grăbesc să termin desenul să văd ce se ascunde în spatelor punctelor aglomerate pe fila albă. Uneori mă întorc prin puncte mai vechi, mai mult din greșeală și totuși de obicei intenționat. Pentru că așa vreau eu. Pentru că vreau să mai revizitez acele momente importante când am atins câte un punct cu număr rotund, sau acele momente în care am unit din greșeală două puncte care nu erau consecutive. Mi-aș dori să pot șterge și să îndrept greșeala, să iasă la final un desen magnific, fără greșeli, dar din păcate m-am apucat să îl completez cu pixul.

Gânduri de acum

Pe peretele rece scrâșnește asurzitor zgomotul oaselor rupte zgâriind în piatră, scrijelind în agonie numele meu, numele tău, numele ei, numele lui, numele noastre ca un obituar al trecutului. Humerusuri descărnate, scapule înjumătățite, vestigii reci, împrăștiate ale unor umere pe care am plâns zac în țărâna rece. Trosnitul proaspăt al ilionului călcat în picioare, al pubisului separat de corp și craniile ce rânjesc perfid privindu-mă prin orbite golite de simțire cum pășesc timid prin osuarul a ceea ce am pierdut.

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă și îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Și stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile și zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălașurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O ușă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colțișor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveștii lor ce se desfășoară tacit în mințile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaștem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă și nici nu ne cunoaștem. Amintiri rămase în subconștient dar parcă desprinse din altă viață, din viața și experiența altora. Timpul trece peste praful micilor relații copilărești, își pune piciorul în el, se joacă, șterge dâra ce-am lăsat-o și trece mai departe fără a privi înapoi.

Pe ulițe de poveste

Privesc în jurul meu la blocuri galbene de vreme și de praf, la căsuțe ce zac în paragină, la străzi înguste pe care mașinile circulă pe linia de tramvai, la Grădina Cișmigiu doldora de iarbă verde, de strigăte și râsete de copii, de liniștea pasului molcom al pensionarilor, de mireasma trandafirie și calmul îndrăgostiților adăpostiți la umbra bustului lui Creangă, pe o bancă de lemn mucegăit de ploi și ars de soare. Privesc în jurul meu și-n fiecare colț văd umbre de copii ce nu mai sunt, văd prietenii legate, strângeri de mână ce s-au risipit în vadurile istoriei. Sunt atâția oameni în jurul meu, dar nu pot să umple golul pe care eu îl văd când îmi aduc aminte de micile bucurii trecătoare ale vieții de copil.

Pe ulițe de poveste