Tag: <span>iubire</span>

Astăzi te-am văzut după multe zile de gânduri răzleÅ£e, de stat imaginându-mi ce-ar fi fost dacă totul ar fi decurs altfel. Erai în faÅ£a mea, erai tu ÅŸi doar tu. ÃŽn spatele unei măşti ieftine mi-am ascuns nevoia de a te mai lua odată de mână, de a te strânge la piept ÅŸi de a-mi aminti de serile petrecute împreună. Dar nu am avut curaj, îmi este teamă. ÃŽmi este teamă să nu o iau iar de la capăt, îmi este teamă să nu intru iarăşi în acelaÅŸi cerc vicios. Å¢i-am cerut mai mult decât îmi poÅ£i da sau decât crezi tu că îmi poÅ£i da ÅŸi totuÅŸi… TotuÅŸi când te-am văzut în faÅ£a uÅŸii aÅŸ fi vrut să te opresc, dar nu am ÅŸtiut cum… AÅŸ mai fi vrut să te sărut odată, să te mai simt măcar pentru câteva secunde cum te-am simÅ£it în acest timp pe care l-am petrecut împreună. Paharul tău mă veghează, gol, de pe masă, amintindu-mi că poate n-ar fi trebuit să mă ascund…

Povestioare

III. Pe aleile iubirii

Noaptea se aşternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste paşi nenumăraţi de tineri îndrăgostiţi vrăjiţi de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alţii, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cişmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii ţipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriş. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… acelaşi magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.

Amintirea schimbării

ÃŽn oraÅŸul din răscruce de pe cărÅ£i cu amintiri te aÅŸteptam sub lumina fadă a lampei de la colÅ£ul străzii. Doar o siluetă de nedesluÅŸit pândind la adăpostul nopÅ£ii venirea ta. Cred că te-am văzut trecând pe lângă mine, dar nu sunt sigur, este atât de întuneric… AÅŸteptarea mă omoară, nu există chin mai odios decât purgatoriul incertitudinii scăldat în apele nesiguranÅ£ei.

Gânduri de acum

Ce înseamnă dintr-o dată să pierzi tot ceea în ce ai crezut? Ce înseamnă ca printr-un simplu cuvânt, un simplu gest, o singură zvâcnire de nebunie să pui capăt unui capitol al vieÅ£ii tale? Amânăm atât de mult momentul, sperând că nu va depinde de noi ÅŸi totuÅŸi mereu rămânem singuri în faÅ£a aceleiaÅŸi fatidice răscruci…

Groapa imundă

Privim pe geam cu o discretă ceaşcă de cafea în mâna dreaptă şi cu o mină visătoare la pustiul dezolant ce se întinde în faţa noastră. Din sticla aburindă se înfăţişează o reflecţie fadă ce ne priveşte, la fel de visătoare. Şi prin ochii fantomaticei arătări ne vedem pe noi şi suntem purtaţi pe aripi de poveste către o altă lume.

Groapa imundă

Dragostea este un sentiment ce pare să’ÅŸi fi pierdut însemnătatea în materialismul cotidian ce domină vieÅ£ile noastre în aceste vremuri moderne. Sau poate nu este asa… Poate ea încă există puternică în sufletele unora. Indiferent dacă în societatea ÅŸi cultura modernă dragostea mai are parte de aceeaÅŸi putere ÅŸi acelasi patos al vremurilor eminesciene sau shakespeariene care au ridicat’o la nivel de ideal suprem al vieÅ£ii umane, de melodia cadenÅ£ată a vremurilor minulesciene, prinsă într’un cântec de vioară, sau de sumbritatea vremurilor bacoviene în care ea era inchisa într’un birou întunecat, sufocată de ghearele depresiei, aceasta rămâne în continuare un motor al existenÅ£ei noastre.

Groapa imundă