Tag: <span>iubire</span>

Astăzi te-am văzut după multe zile de gânduri răzlețe, de stat imaginându-mi ce-ar fi fost dacă totul ar fi decurs altfel. Erai în fața mea, erai tu și doar tu. În spatele unei măști ieftine mi-am ascuns nevoia de a te mai lua odată de mână, de a te strânge la piept și de a-mi aminti de serile petrecute împreună. Dar nu am avut curaj, îmi este teamă. Îmi este teamă să nu o iau iar de la capăt, îmi este teamă să nu intru iarăși în același cerc vicios. Å¢i-am cerut mai mult decât îmi poți da sau decât crezi tu că îmi poți da și totuși… Totuși când te-am văzut în fața ușii aș fi vrut să te opresc, dar nu am știut cum… Aș mai fi vrut să te sărut odată, să te mai simt măcar pentru câteva secunde cum te-am simțit în acest timp pe care l-am petrecut împreună. Paharul tău mă veghează, gol, de pe masă, amintindu-mi că poate n-ar fi trebuit să mă ascund…

Povestioare

III. Pe aleile iubirii

Noaptea se așternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste pași nenumărați de tineri îndrăgostiți vrăjiți de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alții, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cișmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii țipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriș. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… același magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.

Amintirea schimbării

În orașul din răscruce de pe cărți cu amintiri te așteptam sub lumina fadă a lampei de la colțul străzii. Doar o siluetă de nedeslușit pândind la adăpostul nopții venirea ta. Cred că te-am văzut trecând pe lângă mine, dar nu sunt sigur, este atât de întuneric… Așteptarea mă omoară, nu există chin mai odios decât purgatoriul incertitudinii scăldat în apele nesiguranței.

Gânduri de acum

Ce înseamnă dintr-o dată să pierzi tot ceea în ce ai crezut? Ce înseamnă ca printr-un simplu cuvânt, un simplu gest, o singură zvâcnire de nebunie să pui capăt unui capitol al vieții tale? Amânăm atât de mult momentul, sperând că nu va depinde de noi și totuși mereu rămânem singuri în fața aceleiași fatidice răscruci…

Groapa imundă

Privim pe geam cu o discretă ceașcă de cafea în mâna dreaptă și cu o mină visătoare la pustiul dezolant ce se întinde în fața noastră. Din sticla aburindă se înfățișează o reflecție fadă ce ne privește, la fel de visătoare. Și prin ochii fantomaticei arătări ne vedem pe noi și suntem purtați pe aripi de poveste către o altă lume.

Groapa imundă

Dragostea este un sentiment ce pare să’și fi pierdut însemnătatea în materialismul cotidian ce domină viețile noastre în aceste vremuri moderne. Sau poate nu este asa… Poate ea încă există puternică în sufletele unora. Indiferent dacă în societatea și cultura modernă dragostea mai are parte de aceeași putere și acelasi patos al vremurilor eminesciene sau shakespeariene care au ridicat’o la nivel de ideal suprem al vieții umane, de melodia cadențată a vremurilor minulesciene, prinsă într’un cântec de vioară, sau de sumbritatea vremurilor bacoviene în care ea era inchisa într’un birou întunecat, sufocată de ghearele depresiei, aceasta rămâne în continuare un motor al existenței noastre.

Groapa imundă