Tag: copilarie

Întinsă pe o dală ce marca marginea locului de joacă fetiţa privea în sus cu o figură afectată. Lângă ea un băieţel îi palpa abdomenul şi o întreba unde o doare. Avea un clopoţel prins cu o bucată de aţă de cusut pe care o furase de la mama lui cu care ausculta bătăile imaginare ale inimii ei. Îi prescrise un tratament pentru o boală inventată. Fetiţa nu era mulţumită, nu îi plăcea cum sună. Dar se ridică, îi mulţumi şi se duse mai incolo. În spatele unei dale ceva mai mari două fete chicoteau în faţa unor maldăre de pietricele colorate. Erau adunate în grămăjoare, dupa formă, culoare şi mărime. Primiră câteva frunze pe post de bani şi îi intinseră bolnavei panaceele căutate. Ea se făcu că le înghite şi deodată se simţi mai bine. Jocul se terminase şi un altul putea să înceapă.

Gânduri de acum

III. Pe aleile iubirii

Noaptea se aşternuse blând peste copacii tomnatici, o cupolă peste paşi nenumăraţi de tineri îndrăgostiţi vrăjiţi de romantismul întunericului. Printre alei ne perindam ca oricare doi alţii, vorbind, exersând magia descoperirii celuilalt. Nu am cunoscut niciodată farmecul nocturn al Cişmigiului. Mergând pe lângă bănci, vedeam bunicile bârfind fervid, copiii ţipând, alergând, căzând în jurul copacului înconjurat de pietriş. Lacul de o parte a noastră veghea senin exercitând un magnetism nepământesc… acelaşi magnetism care era să-mi secere suflarea odată, demult.

Amintirea schimbării

I. În odăile trecutului

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Lângă uşă, scăunelul mic şi alb pe care mă aşezam să îmi leg ghetuţele înainte de a pleca la grădiniţă. Iar în perete, oglinda înclinată, înnegrită, obosită, în care bunica îşi exersa zi de zi vanitatea femeiască, ultimele aranjări înainte să iasă în lume. Oglinda, ea singură martor tăcut al sufletelor ce s-au perindat prin acel hol, al vieţilor ce au început, au crescut şi s-au frânt în adăpostul acestor pereţi.

Amintirea schimbării

Noaptea se scurge printre ace de ceasornic, tăcută, placidă, învăluită într-o aură magică. Este acea aură de căldură familiară în care mă învăluiam de fiecare dată în aşteptarea febrilă a zilei de Sfântul Nicolae zgâindu-mi ochii în spatele pleoapelor, încercând să îmi imaginez cum reuşeşte moşu să intre într-un apartament de bloc lipsit de horn. Poate că este vorba de o complicitate părintească sau poate bate la uşă atunci când copiii sunt prea adormiţi ca să îl mai audă sau poate se strecoară imaterial pe sub uşă. Şi, astfel, din gând în gând, adorm cu un zâmbet nerăbdător pe faţă dorindu-mi ca noaptea să treacă mai repede.

Gânduri de acum

Plutesc pe un nor al meu ce se lasă purtat de vânt pe aripi de mister, peste case, peste şesuri. Printre munţi plini de zăpadă zbor într-un lent monoton si calm, văd florile de colţ singure pe stânci aplecându-se peste văi şi hăuri dorindu-şi ţi ele să fie acolo jos cu celelalte flori, văd floarea soarelui întorcându-şi privirea după raze calde de lumină ce străpund azurul unei noi dimineţi de vară. Văd cum bruma se formează în jurul meu, văd fulgii de zăpadă care stau zgribuliţi în castelul lor de gheaţă şi nu mai vor să cadă, văd ploile sub mine şi aplec mâna să sorb din primele lacrimi ale norilor.

Groapa imundă

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveştii lor ce se desfăşoară tacit în minţile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaştem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă şi nici nu ne cunoaştem. Amintiri rămase în subconştient dar parcă desprinse din altă viaţă, din viaţa şi experienţa altora. Timpul trece peste praful micilor relaţii copilăreşti, îşi pune piciorul în el, se joacă, şterge dâra ce-am lăsat-o şi trece mai departe fără a privi înapoi.

Pe uliţe de poveste

Privesc în jurul meu la blocuri galbene de vreme şi de praf, la căsuţe ce zac în paragină, la străzi înguste pe care maşinile circulă pe linia de tramvai, la Grădina Cişmigiu doldora de iarbă verde, de strigăte şi râsete de copii, de liniştea pasului molcom al pensionarilor, de mireasma trandafirie şi calmul îndrăgostiţilor adăpostiţi la umbra bustului lui Creangă, pe o bancă de lemn mucegăit de ploi şi ars de soare. Privesc în jurul meu şi-n fiecare colţ văd umbre de copii ce nu mai sunt, văd prietenii legate, strângeri de mână ce s-au risipit în vadurile istoriei. Sunt atâţia oameni în jurul meu, dar nu pot să umple golul pe care eu îl văd când îmi aduc aminte de micile bucurii trecătoare ale vieţii de copil.

Pe uliţe de poveste