Cerul s-a rupt în două, despărțit de o lance roșiatică. Geamurile întunecate ale blocului alăturat se luminau timid unul câte unul. Dintr-un copac o cioară se ridică săgetând orizontul meu. Îmi încleștez degetele în jurul filtrului de parcă aș vrea să îi storc ultima zvâcnire din viață și îl îndrept fără să mă gândesc de două ori către scrumiera plină. Împreunată cu surorile ei, țigara sfârâie ușor și își dă duhul sub puterea apăsării mele. Iar s-a făcut dimineață. Încă o noapte pe care am pierdut-o făcând naiba știe ce. Nici eu nu mai știu.
Tag: <span>aspiratii</span>
Sunt rupt între două universuri. Stau și pendulez debusolat între două viziuni și nu mă pot opri. Escaladez un munte și mai este atât de mult de mers. Drumul este greu și mâinile îmi sângerează tăiate în pietre ascuțite parcă puse acolo de o putere nevăzută. Sudoarea curge în broboane roșu-transparent peste crestele nisipoase, se amestecă cu fărâmiturile insipide de rocă pisată și se prelinge greu către hăul care vine din urmă să mă înghită.
Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveștii lor ce se desfășoară tacit în mințile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaștem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă și nici nu ne cunoaștem. Amintiri rămase în subconștient dar parcă desprinse din altă viață, din viața și experiența altora. Timpul trece peste praful micilor relații copilărești, își pune piciorul în el, se joacă, șterge dâra ce-am lăsat-o și trece mai departe fără a privi înapoi.