Tag: <span>viata</span>

A trecut un an deja şi nici nu mi-am dat seama când. Totul este atât de viu în mintea mea de parcă s-a întâmplat ieri să primesc mesajul şi să dau telefonul care au pus în mişcare o aventură care avea să mă marcheze aşa cum i-a marcat pe atât de mulţi odată cu mine. A fost o încercare grea la care am fost supuşi mulţi dintre noi şi despre care mi-aş dori să pot spune că a născut o Românie nouă. Din păcate, ştim deja cu toţii sfârşitul acestei poveşti şi am aflat pe pielea noastră că mizeria nu naşte decât mizerie şi că, în ciuda încercărior de coagulare, ne-am risipit hemofilic lăsând ţara să sângereze în continuare.

Gânduri de acum

Stătea zgribulit pe o bancă de lemn umed privind în gol. Oare a trecut ultima maşină? Nici nu mai ştiu la ce oră ajungea. Un bloc se ridica gri vis-a-vis cu două lumini chioare răzbătând printre perdele. Ce mi-ar plăcea să fiu şi eu acum acasă.

Povestioare

Soarele torid al dimineţii mă izbeşte în plină faţă. O lumină puternică şi un val de căldură ce pare menit special pentru mine îmi invadează camera. M-am trezit. Buimac, încă păşind legănat pe linia fină dintre viaţă şi visare, reuşesc să fac paşi până la cafetiera în care zace cafeaua de ieri, amară cu o aromă specifică de învechit. Încep să mă dezmeticesc, simt moleculele de cofeină cum difuzează prin toţi porii, îmi invadează simţurile şi mă trezesc cu un fior neaşteptat. O nouă zi se aşterne înaintea-mi.

Gânduri de acum

Trăiesc şi retrăiesc. Îmi trasez linii unind puncte numerotate ca într-o carte cu jocuri de copii, căutând drumul cel mai scurt din punctul în care mă aflu până în următorul. Uneori mai şi ocolesc, ca să mai trag de timp. Îmi place acest joc, nu mă grăbesc să termin desenul să văd ce se ascunde în spatelor punctelor aglomerate pe fila albă. Uneori mă întorc prin puncte mai vechi, mai mult din greşeală şi totuşi de obicei intenţionat. Pentru că aşa vreau eu. Pentru că vreau să mai revizitez acele momente importante când am atins câte un punct cu număr rotund, sau acele momente în care am unit din greşeală două puncte care nu erau consecutive. Mi-aş dori să pot şterge şi să îndrept greşeala, să iasă la final un desen magnific, fără greşeli, dar din păcate m-am apucat să îl completez cu pixul.

Gânduri de acum

24

Pe perete ceasul stă neclintit, limbile sale singurul mesager al trecerii timpului. Tic-tac în surdină, secundele se scurg precum picăturile de laudanum dintr-o sticlă aproape terminată. Mereu circular, mereu întorcându-se de unde a plecat pentru un nou început, altundeva, pentru altcineva, repetitiv, dar niciodată monoton, tic-tac ceasul cântă tactul cadenţat al vieţii. Secunde devin minute, devin ore, devin zile, devin luni şi ani şi secole pe nesimţite, timpul merge veşnic înainte pe o autostradă cu sens unic.

Gânduri de acum

Noapte blândă cu stele strălucind timid din vârf de pensulă pastelată se aşterne peste natura mută, peste blocuri adormite şi asfalturi încinse. Noapte blândă cu nori albaştri răsfiraţi ascunşi în penumbra întunericului senin, printre luminiţele astrale, mistice, magice şi intangibile. Noapte blândă cu amintirea păsărelelor ce cântau de dimineaţă. Noapte blândă pictată pe un şevalet magnific din sufletul pictorului melancolic. Noapte blândă cu lună plină, aurie, magnet al gândurilor târzii şi sfetnic calm al sufletelor pierdute.

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Peste aleea visurilor se arcuiau copaci maiestuoÅŸi. Crengile lor aplecate obosit sub greutatea frunzelor de un verde crud formau o boltă ocrotitoare călătorului timid prin viaţă. Dar vara a trecut, frunzele s-au desprins treptat ÅŸi ÅŸi-au găsit aÅŸezământ peste aleea tăcută. O mare roÅŸiatică se ridică înaintea mea, o ploaie de frunze de o graÅ£ie inefabilă se aÅŸterne în faÅ£a privirii mele mute de uimire. AÅŸtept, savurez ÅŸi mă las purtat de peisaj către un tărâm depărtat, un tărâm al liniÅŸtii ÅŸi împăcării, un tărâm unde sunt doar eu… ÅŸi toamna.

Gânduri de acum

Åži totuÅŸi se învârte… Limba ceasului rotindu-se nerăbdătoare să ajungă iar de unde a plecat ÅŸi să o ia de la capăt, omul ce aÅŸteaptă nerăbdător trenul destinului rotindu-ÅŸi privirea nedumerită către împrejurimile atât de cunoscute, autostrada vieÅ£ii ce porneÅŸte si se termină în acelaÅŸi loc, dar de fiecare dată pasagerii-s alÅ£ii… Toate se înscriu în circularitatea universală ce pare a ne guverna existenÅ£ele efemere ÅŸi neînsemnate.

Groapa imundă

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaÅŸi drum, mereu privind aceleaÅŸi împrejurări, se târăşte ÅŸi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenÅ£e întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaÅ£ie umană cu un Å£el clar definit ÅŸi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaÅŸi crestături ale aceleiaÅŸi seculare scoarÅ£e de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veÅŸnic incapabil de a-ÅŸi depăşi condiÅ£ia, veÅŸnic împovărat de aceeaÅŸi frustrare a limitării impuse de natura existenÅ£ei sale microcosmice. ÃŽntinzându-ÅŸi captatoarele precum braÅ£ele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roÅ£i ruginite pe aceleaÅŸi ÅŸine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneÅŸte la drumul unei noi zile tramvaiul…

Groapa imundă