Tag: <span>disperare</span>

Perna mea, atât de jegoasă sub greutatea gândurilor ce le aștern în fiecare seară asupra ei stă neclintită în lumina slabă a becului. Un testament al murdăriei inerte al puseurilor nocturne lipsite de substanță și totuși atât de pline de speranțe noi. Am strâns-o cât am putut de tare aseară, între ghearele hulpave ce-mi păreau atât de mari, atât de neîngrijite în căutarea unui punct de sprijin în calea șiragului necontenit de viziuni macabre… ale unui viitor atât de sumbru și lipsit de orice noimă.

Gânduri de acum

Coardele infinite ale orchestrei universale vibrează prin urechile celor care au timp să asculte. Cântecul dulce al speranței infinitului reverberează prin timpane paralizate în fascinație. Razele soarelui la asfințit, ochii…

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă și îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Și stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile și zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălașurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O ușă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colțișor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Groapa imundă

Un film celebru spunea odată că viața este precum o cutie cu bomboane de ciocolată… Niciodată nu știi ce vei nimeri. Dar vremea cutiilor cu bomboane-surpriză a apus demult. Stii foarte bine că dacă ai cumpărat cutia cu bomboane amărui, doar de acelea vei avea parte… Ocazional cu mici pauze dulci, probabil erori la calcule și gramaje.

Groapa imundă

Simt cum acoperișul nopții mă învăluie. Mă simt ascuns și singur într-o mare de întuneric. Mă simt rece, simt cum fiecare centimetru al trupului meu tremură. Caut cu privirea o cale de ieșire, dar nu pot decât să bâjbâi după ceva… Ceva a cărui formă, aură și culoare nu le cunosc. Ceva care simt că ar trebui să fie acolo dar nu pot să îmi dau seama cum ar trebui să arate. Simt că mă depărtez ușor de tot ceea ce mi-era drag, simt răceala celorlalți, falsitatea companiei lor reflectată în priviri terne, în sclipiri înfundate de obidă. Cumva simt că ar trebui să mă ridic la un alt nivel, să îmi depășesc condiția de acum. Să pot să fiu un om normal, să pot readuce în ochii lor bucuria de a mă vedea în preajma lor.

Groapa imundă