Sfert

Fumul de ţigară se înalţă sinuos printre cei patru pereţi albi între care îmi fumez existenţa. Se pierde în întunericul de nepătruns al unei alte nopţi pierdute. În lumina monitorului privirea mea se pierde în lumi paralele, evadez; din cotidian, din realitate, din gânduri răzleţe, mă pierd. Secundele se scurg pe lângă mine, licoare mistică a îmbătrânirii chinuitoare.

Realizez că nu am mai scris de ceva vreme, că am rămas în urmă cu retrospectiva anuală. Mă simt atemporal, asincron, simt că am rămas în spate. Sau poate pur şi simplu nu am găsit încă vorbele potrivite să le închin acestei pietre de hotar în existenţa mea. Dar acum, la adăpostul nopţii, am prins curajul…

Visele mele, reziduu uscat într-o mare plasmatică, amintirile mele, tezaur sfânt în cufere închise cu lacăte de aur, viaţa mea, un drum nebănuit printre feţe privindu-mă de dincolo de timp. Nici nu mi-am dat seama când s-au dus, aşa cum nu realizez viteza cu care orele trec, hipnotizat în mica mea escapadă nocturnă. Ce repede am păşit treptele copilăriei către templul marmorat al adolescenţei, ce repede am desecrat altarul sfânt al inocenţei şi l-am lăsat în urmă mistuit de flăcările maturităţii.

Iar acum stau mândru la porţile unui alt drum. În urmă-mi las ţie, timp, tot ceea ce am avut, tot ceea ce am adunat, tot ce a fost frumos, ce a fost dureros, pentru că înainte văd cum se adună norii schimbării. Pentru că nimic nu este veşnic, pentru că pământul se învârte şi eu trebuie să grăbesc pasul prin negura noului pentru că nimeni nu aşteaptă după mine. Realizez că oarecum m-am complăcut în iluzia tinereţii veşnice, alergând năluci şi visuri adolescentine pe plaiurile imaginaţiei. Cu privirea înceţoşată de aspiraţii deşarte mi-am croit calea către pierzanie prin stagnare. Disperare în dorinţă, orbire frenetică, incapacitatea de a vedea dincolo de propriile obsesii. Şi am pierdut… timp, nervi, speranţă, oportunităţi.

Un sfert din mine am lăsat în urmă. Pe plaiurile inocente, printre străzile lăturalnice ale experimentelor tinereţii, un sfert l-am ascuns în analele gândirii. Încă îmi mai amintesc de nopţile pierdute, de zâmbetul mamei, de prima dragoste, prima dezamăgire, prima facultate, prima slujbă, prima căzătură, primele lacrimi, primul zâmbet. Un sfert de secol mi-a trebuit ca să învăţ cum să păşesc sigur pe mine peste potecile vieţii, un sfert de secol s-a scurs pe nesimţite precum nisipul fin printr-o clepsidră.

Be First to Comment

Leave a Reply