Drumul oaselor

Pe peretele rece scrâşneşte asurzitor zgomotul oaselor rupte zgâriind în piatră, scrijelind în agonie numele meu, numele tău, numele ei, numele lui, numele noastre ca un obituar al trecutului. Humerusuri descărnate, scapule înjumătăţite, vestigii reci, împrăştiate ale unor umere pe care am plâns zac în ţărâna rece. Trosnitul proaspăt al ilionului călcat în picioare, al pubisului separat de corp şi craniile ce rânjesc perfid privindu-mă prin orbite golite de simţire cum păşesc timid prin osuarul a ceea ce am pierdut.

Aţi fost şi nu mai sunteţi, v-aţi retras gârboviţi la cimitirul amintirilor unde aţi murit, unii cu onoare şi resemnarii, unii în chinuri şi agonie zgâriind pereţii cu unghii tocite încercând să sfidaţi gheara morţii. Dar v-am trimis acolo, eu cu mâna mea am dat sentinţa, am întors degetul către ţărână şi v-am ordonat a vă întoarce de unde aţi venit. Om şi animal şi floare, ţărână, din ţărână, oasele şi le dăruiesc din nou pământului.

Din cimitirul amintirilor m-am ridicat, am vrut să văd dacă este totul acolo. Am urlat să simt reverberaţia trecutului prin hăul dezolant al morţii. Şi vreau să merg mai departe. Metacarpienele înnegrite se freacă de coastele ciobite, scheletul unei inundaţii de emoţie, glasul surd al pământului care mă cheamă să văd iarba verde din partea cealaltă.

Stau drept la graniţa unde trecutul se îmbrăţişează cu viitorul, privesc încă odată spre femururile rupte şi craniile rânjind perfid sub ceruri de cenuşă, spre unghii roase scrijelind în piatră numele meu, numele tău, numele lui, numele ei, numele nostru. Întorc capul, mă dezic, simt din ce în ce mai departe scârţâitul ameţitor şi clinchetul scheleţilor dansând în amintire.

Trag aer în piept către o nouă zi, acolo unde soarele mă aşteaptă, acolo unde orizonturile noi nu sunt îngreunate de plumbul suferinţei, unde amintirile sunt ascunse în cimitirul lor, în valea unde oasele scrâşnesc şi dinţii putrezesc. Le voi mai vizita din când în când să mai aud odată ecoul surd al privighetorii ce-a cântat odată, al trilului ce a izbit în vremuri imemoriale tavanul timpanului reverberând prin ciocane, nicovale şi scăriţe. Ecoul surd al cântecului transformat în scârţâit debilitant.

Be First to Comment

Leave a Reply