Pe strada sufletelor pierdute

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Oare ce fel de oameni îşi duc veacul în acest pitoresc colţişor uitat de lume? Nişte suflete de mult uitate, închise între cei patru pereţi ai refuzului de a mai ieşi afară într-o lume a cărei valori morale s-au depreciat. Nişte suflete fără prezent şi fără viitor, dar cu un trecut glorios, vestigii ale unei alte lumi. O lume care acum este atracţie turistică… O lume devenită muzeu pentru ochi curioşi şi introspectivi în tainele unor destine de mult uitate. O lume pe care ne chinuim să o conservăm, dar ai cărei exponenţi se ofilesc în taină şi-şi macină rămăşiţele existenţei, deja îngălbenite şi plină de riduri.

Şi într-un final, când ceasul rece al morţii bate pe peretele simţirii, vom mutila şi ultimul vestigiu al epocii trecute. Şi-l vom despuia de tot ce are a ne oferi. Iar viaţa unor oameni, destinele, visele şi speranţele lor, vor ajunge marfă pe un galantar, într-un colţ uitat al unui magazin de antichităţi.

II

Din galantarul prăfuit pe care zac amintirile încărcate de suferinţi şi bucurii ale veacurilor trecute, zâmbeşte dintr-o poză cu margini zimţate bunica. Şi zâmbetul ei blajin se pierde în gălbejeala vremii şi în pata de ulei de candelă ce s-a aşternut peste figura ei plină de iubire. Poza se îndoaie sub greutatea prafului şi al bătrâneţii, înfiptă într-o ramă uleioasă care oferă imaginea panoramică a unui tânăr ofiţer. Probabil fiul ei, probabil căzut la datorie. Şi figura blajină a bunicii se întristează subit sub corvoada suferinţei de a fi trăit să îşi îngroape fiul şi să-i crească nepoţii răpiţi de figura lor paternă. Şi totul acum zace sub praful înecăcios al uitării. Amintirea bunicii şi a fiului ei probabil s-au risipit în vânt, sau poate mai trăiesc în inima cuiva, demult înstrăinat de ceea ce au însemnat înaintaşii lui. Uitând probabil de bunica lui, vânzându-i imaginea ca pe un obiect de bâlci. Dar timpul nu uită…

O cutie de bijuterii zace sub tablou, prăfuită şi tăcută. Odinioară adăpost inelelor şi colierelor ce au împodobit trupul unei doamne de societate. Şi deschizând-o, parcă simţi mirosul parfumului ei şi fineţea pielei ei albe şi catifelate. Şi din fiecare ungher fantomele trecutului se înalţă şi spun câte o poveste despre sufletele uitate în vitrină. Şi praful uitării se depune. Ochii acum reci ai bunicii privesc de sub pata de ulei de candelă asupra neantului ce a rămas în urma unei vieţi de om. Iar drumul sufletului ei prin viaţa aceasta s-a înăbuşit în nefiinţă, s-a ascuns în spatele unei vitrine şi aşteaptă să spună poveşti pentru alţi şi alţi oameni… care probabil nu vor avea timp să le asculte.

Iar vremurile bune ale bunicii dulci ce-şi dezmierda nepoţii cu lacrimi de fericire în ochi, ce-i servea cu dulciuri din bomboniera aurită, s-au afundat în abisul întunecat al degradării. Peste chipul bunicii este lipit un nou bileţel cu preţul mâzgălit în pix. Cât valorează oare amintirile pentru cei ce n-au de unde să şi le amintească? Cât valorează sufletul şi viaţa unui om?

Be First to Comment

Leave a Reply