Tag: schimbare

Ştiu că stăteam odată, demult, cu laptopul în braţe şi scriam. Erau alte vremuri, vremuri tulburi ale beatitudinii tinereşti, atunci când orice fărâmă de sentiment capătă proporţiile unui univers, atunci când nu învăţasem încă prea multe despre gravitaţia realităţii. Acea gravitaţie care te apucă de un picior şi te trânteşte de pământ, care nu se măsoară în Newtoni, ci în numărul de bucăţele pe care trebuie să ţi le aduni de pe jos ca să redevii întreg. Şi niciodată nu reuşeşti să le pui la loc pe toate, mereu lipsesc una-două şi le înlocuieşti cu altceva, te peticeşti până ajungi la o vârstă la care arăţi ca un munte de plasturi şi cusături cu aţă albă. Şi atunci înveţi să îţi temperezi visele, să vezi mai de aproape pământul şi să te gândeşti de două ori înainte să te aventurezi din nou în vidul lipsei de discernământ.

Gânduri de acum

IV. Prin vâltoarea vieţii

Noaptea s-a lăsat pe nesimţite peste străzile înguste. Pavate cu intenţii bune ale unei ere ce se stinge uşor în memoria celor ce păşesc asupra lor, susţin neobosite ruinele trecutului prin care bate vântul schimbării. Un miros cunoscut mă întâmpină în holul mic cu podea de mozaic. Nu s-au schimbat încă îndeajuns de multe, dar viaţa mea abia începe.

Amintirea schimbării

Soarele torid al dimineţii mă izbeşte în plină faţă. O lumină puternică şi un val de căldură ce pare menit special pentru mine îmi invadează camera. M-am trezit. Buimac, încă păşind legănat pe linia fină dintre viaţă şi visare, reuşesc să fac paşi până la cafetiera în care zace cafeaua de ieri, amară cu o aromă specifică de învechit. Încep să mă dezmeticesc, simt moleculele de cofeină cum difuzează prin toţi porii, îmi invadează simţurile şi mă trezesc cu un fior neaşteptat. O nouă zi se aşterne înaintea-mi.

Gânduri de acum