Stau singur și mă întreb când au zburat anii, când s-au scurs primăverile printre crăpăturile din cadranul ceasului, unde am fost și unde am ajuns. Filă după filă, calendarul din perete s-a subțiat fiind înlocuit cu unul nou ca o perpetuă, ciclică măsură a puterii timpului de a săpa în stânca vieților noastre. Cinci ani de zile s-au dus și nu știu unde, pe ce, pentru ce. Ce am făcut, de ce nu am plecat, de ce sunt tot aici, înscris într-un cerc vicios al dorinței arzânde de a renunța care mi-a măcinat puțin câte puțin voința și elanul de a perpetua o minciună până la punctul în care simt că nu mai am puterea să mai suport, să mai înghit, să tolerez a fi ceea ce nu îmi doresc doar de dragul de a nu pierde timpul risipit.
Category: <span>Gânduri de acum</span>
Gând la gând
Liniștea care se lasă se umple de atâta înțeles atunci când privirile noastre se întâlnesc. Fie că suntem așezați pe două fotolii gemene privind atent la seriale tâmpite, fie că stăm tolăniți în pat privind la un film serios piperat cu comentarii nesolicitate din partea mea, fie că stăm și ascultăm melodii penale din tinerețile noastre tumultoase sau pur și simplu că stăm și vorbim despre ceea ce ne doare, m-am obișnuit atât de tare să o am lângă mine, să fie o parte din viața mea.
Un glas mă cheamă în acest al 12-lea ceas, sub taina nopții feerice să mă despoi iar de tot ceea pretind a fi și a îmi dezvălui adevăratul Eu, acest om, acest amalgam multipolar de simțiri, trăiri, atașamente, bucurii, regrete, lacrimi și râsete. Dincolo de măștile mele zilnice, de omul plin de energie, mereu vesel și optimist, simt că sunt acest om care a învățat atât de multe și totuși nu a renunțat niciun moment la impulsul de a visa, de a se lăsa pradă viiturilor naturale pe care le numim destin, nu am lăsat niciodată în urmă dorința de a încerca, de a da o șansă oricui.
Lumina timidă a lumânării îmbăta întunericul încăperii cu iluzia unui refugiu din calea nopții. Pe parchetul îmbătrânit zgomotele pașilor completau cadențat ritmurile stricte ale tango-ului ce se aude în fundal. Un tablou de un romantism tăcut pe care stai și îl privești de la o masă îndepărtată, la capătul paharului în care se topesc două cuburi de gheață peste pământiul transparent al whisky-ului uitat. Pufăi cu putere dintr-o țigară și simt cum mă străpungi cu privirea, dar știi că nu mă pot uita acum la tine.
Orașul meu se înalță măreț pe sub ceruri senine. Orașul meu are clădiri înalte, are străzi asfaltate, benzi duble, are semafoare, parcuri, grădini, terase și felinare stradale. Orașul meu este construit în jurul unei fântâni eterne ce strălucește hipnotic sub razele soarelui, risipindu-se în picături fine ce se aruncă sinucigaș pe marginile-i marmorate și pe asfaltul încins. Orașul meu mi l-am clădit cu mâna mea, i-am dat puterea de a se dezvolta, i-am dat lumină, i-am dat electricitate, i-am dat zile senine și călduroase.
O personalitate marcantă, mult invidiată de contemporani datorită succesului reputat în ciuda afiliației politice difuze servind propriei agende, Carol Davila a venit în 1853 în România și nu a mai plecat, schimbând total fața societății, percepția asupra nevoii de sănătate, ridicând un sistem funcțional din cenușa rudimentarității medievale. Unul dintre personajele marcante ale secolului XIX la noi în țară, a format bazele a ceea ce avea să devină o tagmă aparte a societății, o veritabilă pătură socială de sine stătătoare.
Trăiesc și retrăiesc. Îmi trasez linii unind puncte numerotate ca într-o carte cu jocuri de copii, căutând drumul cel mai scurt din punctul în care mă aflu până în următorul. Uneori mai și ocolesc, ca să mai trag de timp. Îmi place acest joc, nu mă grăbesc să termin desenul să văd ce se ascunde în spatelor punctelor aglomerate pe fila albă. Uneori mă întorc prin puncte mai vechi, mai mult din greșeală și totuși de obicei intenționat. Pentru că așa vreau eu. Pentru că vreau să mai revizitez acele momente importante când am atins câte un punct cu număr rotund, sau acele momente în care am unit din greșeală două puncte care nu erau consecutive. Mi-aș dori să pot șterge și să îndrept greșeala, să iasă la final un desen magnific, fără greșeli, dar din păcate m-am apucat să îl completez cu pixul.
Ceasul din perete bate noaptea jumătate. Ascuns în conul său de umbră privește întunericul numărând răbdător secundă după secundă după secundă… Mut în agonia sa de plictiseală, cu doar un reflex tic-tac își anunță viața în surdină. Monitorul pâlpâie timid în camera îmbâcsită, îngreunată de fum de țigară. Privesc adânc printre linii de cod, mă doare capul, tânjesc după pastila de antinevralgic ce stă uitată pe birou. Ochii mi se închid, dar nu vreau să mă culc.
Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.
(Exod 21/23-25)
În momentul în care a conștientizat că orice acțiune are consecințe, omul a încercat să își catalogheze fiecare faptă în funcție de efectele pe care aceasta le generează… asupra lui, asupra celorlalți, asupra naturii, asupra fructului convingerilor sale. Astfel a luat naștere scindarea superficială și tranșantă a faptelor săvârșite în “bine” și “rău” ca măsuri absolute ale acestor consecințe.
Am atins sublimul cu tălpile. L-am atins și m-am întors din fața lui pentru că a fost prea bun pentru mine. Am înfulecat din pământul umed ca să îmi potolesc setea… Setea mea nestăvilită de nou, a reatinge iar și iar absolutul. Dar de fiecare dată pământul are un gust din ce în ce mai amar, rădăcinile mâncate sunt din ce în ce mai uscate, mă ustură pe vârful limbi, le scuip, dar cresc la loc. Îmi simt gingiile sângerând, dinții despărțiți violent de buruienile ce cresc. Sămânța lăcomiei încolțită printre lacrimi de sânge îmi dă dureri… Plâng… Cu degetele mâzgălite de noroi caut să le rup din rădăcină, dar mă săgetează o durere difuză, haotică, insuportabilă, urcă pe nervii cranieni pe care îi simt vibrând agitați, conducând obosit impulsuri dureroase, parcă vrând să se desprindă, să îmi iasă pe nas, să mă lase fără simțire…