Tag: sansa

Am atins sublimul cu tălpile. L-am atins şi m-am întors din faţa lui pentru că a fost prea bun pentru mine. Am înfulecat din pământul umed ca să îmi potolesc setea… Setea mea nestăvilită de nou, a reatinge iar şi iar absolutul. Dar de fiecare dată pământul are un gust din ce în ce mai amar, rădăcinile mâncate sunt din ce în ce mai uscate, mă ustură pe vârful limbi, le scuip, dar cresc la loc. Îmi simt gingiile sângerând, dinţii despărţiţi violent de buruienile ce cresc. Sămânţa lăcomiei încolţită printre lacrimi de sânge îmi dă dureri… Plâng… Cu degetele mâzgălite de noroi caut să le rup din rădăcină, dar mă săgetează o durere difuză, haotică, insuportabilă, urcă pe nervii cranieni pe care îi simt vibrând agitaţi, conducând obosit impulsuri dureroase, parcă vrând să se desprindă, să îmi iasă pe nas, să mă lase fără simţire…

Gânduri de acum

Câte şanse ai să reclădeşti grădina Babilonului din ruina aridă a deşertului? Câte încercări să rosteşti incantaţia exorcizării demonului iubirii? Câte şanse să evadezi din labirintul depresiei până când gheara rece a morţii o simţi bătându-te parşiv pe umăr? De peretele rece se izbesc zarurile albe de fildeş ale destinului prezicând numeric şi rece şansa, norocul de a mai avea ocazia unei încercări sau ghinionul fatidic de a rămâne în întuneric aşteptând numerele favorabile. Fiecare mutare, ireversibilă, fiecare calcul, atât de sigur pe moment şi totuşi atât de imprevizibil, fiecare risc, atât de apăsător.

Gânduri de acum