Daţi-mi viaţa înapoi!

Stau singur şi mă întreb când au zburat anii, când s-au scurs primăverile printre crăpăturile din cadranul ceasului, unde am fost şi unde am ajuns. Filă după filă, calendarul din perete s-a subţiat fiind înlocuit cu unul nou ca o perpetuă, ciclică măsură a puterii timpului de a săpa în stânca vieţilor noastre. Cinci ani de zile s-au dus şi nu ştiu unde, pe ce, pentru ce. Ce am făcut, de ce nu am plecat, de ce sunt tot aici, înscris într-un cerc vicios al dorinţei arzânde de a renunţa care mi-a măcinat puţin câte puţin voinţa şi elanul de a perpetua o minciună până la punctul în care simt că nu mai am puterea să mai suport, să mai înghit, să tolerez a fi ceea ce nu îmi doresc doar de dragul de a nu pierde timpul risipit.

Sunt produsul propriilor mele alegeri, unele libere, unele luate sub presiune, un produs necizelat, ciobit, un produs care a greşit drumul şi nu a avut puterea de a îşi impune dorinţa de a-l părăsi. Şi am privit anii trecând, crezând, pe undeva, că fac asta pentru un scop, crezând că la capătul tunelului se află lumina reconfortantă a soarelui. Dar scopul mi s-a părut din ce în ce mai depărtat cu fiecare moment în care am simţit cârceii încercând să îmi împiedice paşii disperaţi prin întunericul unei vieţi pe care nu mi-am dorit-o. Am continuat, încercând întotdeauna să îmi spun că va fi mai bine, că lupt pentru ceva, pentru un ţel intermediar în evoluţia mea şi am sperat că şi alţii mă vor înţelege şi vor apleca urechea la faptul că tot ce voiam era să termin, să scap, să ies şi să nu mai aud niciodată de ce a fost.

Dar nu a fost aşa, în fond cei care îşi aleg drumul şi şi-l urmează cu conştiinciozitate, dorindu-şi cu adevărat asta, pur şi simplu nu pot înţelege de ce unii rămân prinşi agăţându-se de fiecare urmă de speranţă de ieşire. Şi atunci când asta se întâmplă, nici nu consideră că meriţi să îl termini, pentru că nu eşti ca ei, pentru că ei s-au chinuit să îl străbată de la un capăt la altul şi s-au bucurat de asta şi nu pot concepe ce cauţi tu pe urmele lor dacă ţi-ai dori să fii în altă parte. Astfel se naşte o desconsiderare perfidă faţă de cel care vine să îţi ceară ajutorul şi căruia simţi nevoia de a-i demonstra că eşti mai bun. Iar atunci când ei deţin atuul, când în mâna lor stă cheia care descuie ultima poartă ce stă în calea libertăţii, îşi confirmă superioritatea zâmbind pervers şi înghiţind-o în faţa ta.

Există dezumanizare prin senzaţia de superioritate, atunci când devii însetat de putere, atunci când simţi că de tine depinde viaţa unui om. Atunci când ştii că o simplă decizie, o înscriere de condei poate schimba modul în care acel om îşi va continua viaţa şi ştii că, deşi nu atentează la nimic din ce e al tău, că nu te ameninţă în niciun fel şi că nu face niciun rău nimănui şi totuşi decizi să îl întorci de unde a plecat, atunci ştii că ai devenit un monstru manipulativ. Atunci când o faci şi cu zâmbetul pe buze doar pentru a-i demonstra altuia că îţi este inferior, ştii că te-ai umplut prea mult de tine, că nu îţi pasă de ceilalţi. Ascunzându-te în spatele unei perdele de corectitudine, dar uitând maleabilitatea corespunzătoare unei firi care mai ştie să şi simtă, devii sclavul puterii ce ţi-a fost acordată.

Cu toţii ar fi bine să ne punem periodic întrebări asupra a ceea ce am devenit, asupra modului în care ceea ce am ales să facem ne-a schimbat cursul existenţei, ne-a schimbat modul de a fi şi, mai ales, asupra drumului pe care l-am ales şi dacă este cel bun. Iar atunci când răspunsurile sunt alte întrebări sau când ele nasc în noi senzaţii de dezamăgire, trebuie să avem puterea şi curajul de a face o schimbare, să nu mai aplecăm urechea la veşnicul argument că trebuie să termini ce ai început. Timpul se scurge, orele se succed, zilele se sting una după alta în bezna nopţii şi vei ajunge să priveşti înapoi realizând că ai fi putut să faci mult mai mult cu viaţa ta, daca pur şi simplu ai fi făcut altceva.

Atunci când, într-un final, ajungi să ai curajul de a face ceea ce ţi-ai dorit vei rămâne mereu înmărmurit realizând cum acest lucru te schimbă pe toate planurile, cum îţi schimbă viziunea asupra vieţii, puterea de interacţiune, de experimentare, nevoia de a merge tot mai departe. Dar fantomele trecutului nu dispar, nu pleacă nicăieri, mai ales când drumul inutil pe care l-ai apucat înainte încă te mai urmăreşte şi refuză a se termina.

Mi-aş fi dorit să fie altfel, mi-aş fi dorit ca acum să fiu într-un alt loc, dar din nefericire sunt tot aici prins la graniţa între o perspectivă nouă de care nu mă pot bucura pe deplin pentru că vederea mi-e înceţoşată de bruma trecutului. Şi nu mai am puterea necesară de a mă minţi că merită, de a îmi repeta iar şi iar că regretele nu sunt acolo şi că nu îmi pare rău că nu am plecat atunci când ar fi trebuit. Am suprasolicitat mecanismul de perpetuare a acestei mascarade care au fost primii patru ani de facultate şi acum stau singur în toiul nopţii contemplând zilele care s-au risipit precum cenuşa către cele patru orizonturi. Mi-e greu să mă gândesc că m-au format ca om şi să mă simt satisfăcut cu acest argument, ar fi fost atâtea alte modalităţi pentru a îmi clădi modul de gândire încât o experienţă inutilă să nu fie definitorie pentru ceea ce sunt azi. Şi totuşi îmi este greu să mă detaşez de asta, pentru că a devenit parte din mine, mă defineşte, s-a aşezat la temelia fiinţei mele şi ştiu că nu o mai pot scoate fără a dărâma, fără a naşte un paradox existenţial.

Dar mi-aş dori atât de tare să urlu către voi, cei care nu aţi vrut să îmi daţi drumul din lanţurile care m-au legat de acest coşmar al existenţei mele, să vă spun din gură de şarpe că vă urăsc din tot sufletul pentru că nu aţi fost în stare să înţelegeţi, că nu aţi avut în voi acea bunăvoinţă specifică fiecărei fiinţe umane. V-aţi exersat ambiţiile şi pretenţiile de superioritate asupra unui om care nu a vrut nimic altceva decât să plece de acolo, să se descătuşeze de alegerile greşite, să încheie un ciclu vicios. Daţi-mi viaţa înapoi, voi cei care insistaţi să mă subjugaţi în continuare, daţi-mi înapoi cei patru ani de zile în care am fost sclavul unui sistem pe care nu l-am dorit şi care nu m-a dorit.

Be First to Comment

Leave a Reply