Dați-mi viața înapoi!

Stau singur și mă întreb când au zburat anii, când s-au scurs primăverile printre crăpăturile din cadranul ceasului, unde am fost și unde am ajuns. Filă după filă, calendarul din perete s-a subțiat fiind înlocuit cu unul nou ca o perpetuă, ciclică măsură a puterii timpului de a săpa în stânca vieților noastre. Cinci ani de zile s-au dus și nu știu unde, pe ce, pentru ce. Ce am făcut, de ce nu am plecat, de ce sunt tot aici, înscris într-un cerc vicios al dorinței arzânde de a renunța care mi-a măcinat puțin câte puțin voința și elanul de a perpetua o minciună până la punctul în care simt că nu mai am puterea să mai suport, să mai înghit, să tolerez a fi ceea ce nu îmi doresc doar de dragul de a nu pierde timpul risipit.

Sunt produsul propriilor mele alegeri, unele libere, unele luate sub presiune, un produs necizelat, ciobit, un produs care a greșit drumul și nu a avut puterea de a își impune dorința de a-l părăsi. Și am privit anii trecând, crezând, pe undeva, că fac asta pentru un scop, crezând că la capătul tunelului se află lumina reconfortantă a soarelui. Dar scopul mi s-a părut din ce în ce mai depărtat cu fiecare moment în care am simțit cârceii încercând să îmi împiedice pașii disperați prin întunericul unei vieți pe care nu mi-am dorit-o. Am continuat, încercând întotdeauna să îmi spun că va fi mai bine, că lupt pentru ceva, pentru un țel intermediar în evoluția mea și am sperat că și alții mă vor înțelege și vor apleca urechea la faptul că tot ce voiam era să termin, să scap, să ies și să nu mai aud niciodată de ce a fost.

Dar nu a fost așa, în fond cei care își aleg drumul și și-l urmează cu conștiinciozitate, dorindu-și cu adevărat asta, pur și simplu nu pot înțelege de ce unii rămân prinși agățându-se de fiecare urmă de speranță de ieșire. Și atunci când asta se întâmplă, nici nu consideră că meriți să îl termini, pentru că nu ești ca ei, pentru că ei s-au chinuit să îl străbată de la un capăt la altul și s-au bucurat de asta și nu pot concepe ce cauți tu pe urmele lor dacă ți-ai dori să fii în altă parte. Astfel se naște o desconsiderare perfidă față de cel care vine să îți ceară ajutorul și căruia simți nevoia de a-i demonstra că ești mai bun. Iar atunci când ei dețin atuul, când în mâna lor stă cheia care descuie ultima poartă ce stă în calea libertății, își confirmă superioritatea zâmbind pervers și înghițind-o în fața ta.

Există dezumanizare prin senzația de superioritate, atunci când devii însetat de putere, atunci când simți că de tine depinde viața unui om. Atunci când știi că o simplă decizie, o înscriere de condei poate schimba modul în care acel om își va continua viața și știi că, deși nu atentează la nimic din ce e al tău, că nu te amenință în niciun fel și că nu face niciun rău nimănui și totuși decizi să îl întorci de unde a plecat, atunci știi că ai devenit un monstru manipulativ. Atunci când o faci și cu zâmbetul pe buze doar pentru a-i demonstra altuia că îți este inferior, știi că te-ai umplut prea mult de tine, că nu îți pasă de ceilalți. Ascunzându-te în spatele unei perdele de corectitudine, dar uitând maleabilitatea corespunzătoare unei firi care mai știe să și simtă, devii sclavul puterii ce ți-a fost acordată.

Cu toții ar fi bine să ne punem periodic întrebări asupra a ceea ce am devenit, asupra modului în care ceea ce am ales să facem ne-a schimbat cursul existenței, ne-a schimbat modul de a fi și, mai ales, asupra drumului pe care l-am ales și dacă este cel bun. Iar atunci când răspunsurile sunt alte întrebări sau când ele nasc în noi senzații de dezamăgire, trebuie să avem puterea și curajul de a face o schimbare, să nu mai aplecăm urechea la veșnicul argument că trebuie să termini ce ai început. Timpul se scurge, orele se succed, zilele se sting una după alta în bezna nopții și vei ajunge să privești înapoi realizând că ai fi putut să faci mult mai mult cu viața ta, daca pur și simplu ai fi făcut altceva.

Atunci când, într-un final, ajungi să ai curajul de a face ceea ce ți-ai dorit vei rămâne mereu înmărmurit realizând cum acest lucru te schimbă pe toate planurile, cum îți schimbă viziunea asupra vieții, puterea de interacțiune, de experimentare, nevoia de a merge tot mai departe. Dar fantomele trecutului nu dispar, nu pleacă nicăieri, mai ales când drumul inutil pe care l-ai apucat înainte încă te mai urmărește și refuză a se termina.

Mi-aș fi dorit să fie altfel, mi-aș fi dorit ca acum să fiu într-un alt loc, dar din nefericire sunt tot aici prins la granița între o perspectivă nouă de care nu mă pot bucura pe deplin pentru că vederea mi-e încețoșată de bruma trecutului. Și nu mai am puterea necesară de a mă minți că merită, de a îmi repeta iar și iar că regretele nu sunt acolo și că nu îmi pare rău că nu am plecat atunci când ar fi trebuit. Am suprasolicitat mecanismul de perpetuare a acestei mascarade care au fost primii patru ani de facultate și acum stau singur în toiul nopții contemplând zilele care s-au risipit precum cenușa către cele patru orizonturi. Mi-e greu să mă gândesc că m-au format ca om și să mă simt satisfăcut cu acest argument, ar fi fost atâtea alte modalități pentru a îmi clădi modul de gândire încât o experiență inutilă să nu fie definitorie pentru ceea ce sunt azi. Și totuși îmi este greu să mă detașez de asta, pentru că a devenit parte din mine, mă definește, s-a așezat la temelia ființei mele și știu că nu o mai pot scoate fără a dărâma, fără a naște un paradox existențial.

Dar mi-aș dori atât de tare să urlu către voi, cei care nu ați vrut să îmi dați drumul din lanțurile care m-au legat de acest coșmar al existenței mele, să vă spun din gură de șarpe că vă urăsc din tot sufletul pentru că nu ați fost în stare să înțelegeți, că nu ați avut în voi acea bunăvoință specifică fiecărei ființe umane. V-ați exersat ambițiile și pretențiile de superioritate asupra unui om care nu a vrut nimic altceva decât să plece de acolo, să se descătușeze de alegerile greșite, să încheie un ciclu vicios. Dați-mi viața înapoi, voi cei care insistați să mă subjugați în continuare, dați-mi înapoi cei patru ani de zile în care am fost sclavul unui sistem pe care nu l-am dorit și care nu m-a dorit.

Be First to Comment

Leave a Reply