Probabil oricine a trecut sau măcar a avut o tentativă de a trece prin facultatea de medicină își pleacă pălăria în fața faimei catedrei de limba engleză. Vestită pentru autosuficiența usturătoare, pentru regulile stricte, austere, dar și pentru lipsa totală de considerație față de limba engleză în sine. Aceasta este genul de catedră care, conștientă de lipsa ei de importanță în cadrul unei facultăți non-umaniste, tinde să devină un stat-în-stat și să își acorde o importanță mult mai mare decât s-ar cuveni.
Tag: <span>umf</span>
Astăzi am avut un flashback către cărțile de colorat ale copilăriei și către caietele de geografie și științele naturii pe care scriam în clasele primare. Å¢ineam cu stupoare în mână “atlasul” de embriologie al catedrei pe care tocmai cheltuisem însuflețit aproape trei pachete de ți… Pardon! Treizeci de ron. Mintea mea în gândul ei era blocată pe impresia că ceea ce aveam în fața ochilor era doar pliantul și că atlasul urmează să ne parvină în curând. Probabil dacă ar fi fost corecți și ne-ar fi informat că dăm banii pe o carte mai subțire decât revista Mickey Mouse am fi putut să judecăm mai bine înainte să dăm banii.
Noaptea s-a lăsat în jurul meu fără ca măcar să îi dau atenție. Ceasul vechi cu cadran mare, singurul din casă care mai știe a ticăi cadențat scurgerea implacabilă a timpului a murit de mult. Poate că bateriile sunt moarte, poate că timpul doar s-a decis să nu mai curgă în seara asta, dar ce știu sigur este că simt milioanele de secunde trecute în neființă ajungându-mă din urmă, trăgându-mă de tricou și amintindu-mi că am mai făcut asta de mult prea multe ori pana acum. O cutie de Red Bull zăcând mătrășită în coșul de gunoi, o scrumieră plină până la refuz cu mucuri obosite și un maldăr de foi aruncate peste tot în jurul meu… Sunt în sesiune!
O personalitate marcantă, mult invidiată de contemporani datorită succesului reputat în ciuda afiliației politice difuze servind propriei agende, Carol Davila a venit în 1853 în România și nu a mai plecat, schimbând total fața societății, percepția asupra nevoii de sănătate, ridicând un sistem funcțional din cenușa rudimentarității medievale. Unul dintre personajele marcante ale secolului XIX la noi în țară, a format bazele a ceea ce avea să devină o tagmă aparte a societății, o veritabilă pătură socială de sine stătătoare.
Acum cinci ani de zile m-am dezmeticit din beția inconștientă a anilor de liceu și am pășit într-o nouă etapă a vieții mele. Am fost atât de mândru de mine că am intrat la Politehnică și priveam înainte cu speranță la patru ani de studenție în care voi sorbi din toate minunile despre care auzisem că le poți trăi în aceștia. Astfel, cu hotărâre am pornit la drum căutând cu fascinație sâmburele de adevăr al legendelor studențești. Dar cum nu chiar tot în viață este simetric în cel mai mic detaliu cu visele noastre, mi-am reamintit rapid motivul pentru care alesesem drumul Politehnicii și am purces către a pune bazele carierei mele pe care facultatea avea să o complementeze prin bucata de hârtie de la final, testament al chinurilor și frustrărilor mele de patru ani.
A venit și momentul să vorbesc despre prima sesiune de medicinist. Deși sunt călit în focul examenelor și am un record personal de 12 sesiuni (ceea ce nu este neapărat un lucru bun) retrăiesc din plin senzația de “nou”. Calc pe un teren necunoscut, simt emoția începutului și, deși experiența trecutului nu dispare, încerc să uit multe și să o iau ca pe un nou început, pentru că sunt conștient că lucrurile stau un pic altfel: de la volumul de informație, la aspirațiile personale și atitudinea personală față de facultate și față de ceea ce învăț aici.
De mult am vrut să stau să vorbesc despre ce înseamnă să nu te supui drumului unic în viață, despre ce înseamnă să realizezi la scurt drum după porțile destinului că ai ales să călătorești spre orizonturi către care nu ești foarte sigur că vrei să aspiri. Mulți oameni, odată trecuți de această etapă definitorie care este urmarea unei facultăți pierd curajul de a mai privi înapoi și de a-și mai pune întrebări. De curajul de a se întoarce și a o lua de la capăt nici nu încape vorbă… Argumentele pot fi numeroase, unele foarte valabile dacă refuzi să privești problema în profunzimea sa: dorința de a nu fi pierdut X ani degeaba, resemnarea față de alegerea făcută și orientarea către alte lucruri mai mult sau mai puțin mărunte care să umple cel puțin în aparență golul lăsat de dezamăgirea reprimată.