Tag: <span>pasager</span>

Două perechi de ochi se pierdeau în întunericul camerei, sub cearșafuri fremătând în valuri oceanice, creând orizonturi, iar apoi spulberându-le cu un oftat. Cuvinte nerostite, pierdute printre răsuflări sorbite legau două suflete într-unul singur. Cu ochii lui negri și săgetători îi cerceta fizionomia, și-o imprima pe retină și se apleca spre a o cerceta tactil. Sudoarea curgând în șiruri line pe gâtul lui își găsea sfârșitul între două trupuri însetate unul de celălalt.

Gânduri de acum

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe același drum, mereu privind aceleași împrejurări, se târăște și se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existențe întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creație umană cu un țel clar definit și orizonturi limitate se târăște ca un vierme străbătând aceleași crestături ale aceleiași seculare scoarțe de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veșnic incapabil de a-și depăși condiția, veșnic împovărat de aceeași frustrare a limitării impuse de natura existenței sale microcosmice. Întinzându-și captatoarele precum brațele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, pășind cu roți ruginite pe aceleași șine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, pornește la drumul unei noi zile tramvaiul…

Groapa imundă

Seara se lasă pe nesimțite. Mă găsesc umblând din nou pe străzi atât de bătătorite de mii de tălpi grăbite și totuși atât de pustii sub calmul întunericului. Privesc în jurul meu la luminile palide ale stâlpilor de ilminare, înlemniți într-o calmă stare de veghe. Câte un biciclist se perindă pe lângă mine, câte o bătrânică grăbită să ajungă la căldura casei după o zi de admirat priveliștea atât de monotonă și totuși atât de împăciuitoare a parcului preferat. Mă uit în dreapta mea și te zăresc. Lângă mine ești tu și mergem agale, cu pași rari, privim în jur, ne privim unul pe celălalt.

Pasager

Drumul este lung și fără destinație. Priviri se întâlnesc și se despart în fracțiuni de secundă. Unele insistă să zăbovească prelung, într-o holbare odioasă, altele se furișează subtil pe sub haine, pe sub piele, către suflet. Merg pe stradă. Am lăsat metroul în urmă să-și ducă mai departe și să-și înmulțească povara spirituală de care nici nu este conștient.

Pasager

Războiul de țesut șade uitat într-o cameră de țară. Acoperit cu un cearșaf alb-gălbui, testament al unor vremuri mai bune, stă erect și neînsuflețit ca o amintire a zilelor cu soare când bunica, strângându-și cu un batic moale la spate pletele bălaie de fată tânără se așeza hotărâtă pe tămburelul ce acum zace în beci fără un picior și cu mâinile-i bătătorite prin bulgări jilavi de pământ atingea fiecare fir ce trecea prin fața-i. Împletea o poveste ce-avea să nu moară niciodată, o poveste a firelor ce curg în șiruri paralele, dar prin care se țes timid imagini și motive. Firele ce niciodată nu se ating, dar care sunt legate și interconectate de bumbacuri fine ce se îmbină în idealuri și scopuri comune, precum destinele atâtor oameni evoluează, se petrec, călătoresc dinspre trecut, prin prezent către viitor într-un ciclu nesfârșit.

Pasager