Tag: <span>sine</span>

8

Copilul stătea în fața porților tremurând. Privea nedumerit, temător și îndurerat la cei ce îl priveau de pe partea cealaltă. Unii îl priveau cu ură, unii râdeau pe sub mustăți, alții îl compătimeau și câțiva îi aruncau priviri calde. Era gol, imaculat în sinceritatea lui murdară. Hainele sale stăteau într-o grămadă lângă el, atât de curate pe lângă trupul său murdar, noroi întărit în jurul gleznelor, tăieturi și julituri în jurul genunchilor și mâinile murdare de sânge și pământ. Se simțea privit, cercetat, examinat, dar cumva îi plăcea. În fond, alegerea fusese a lui. Păși cu pași timizi către porțile care se deshideau încet în fața lui.

Gânduri de acum

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe același drum, mereu privind aceleași împrejurări, se târăște și se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existențe întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creație umană cu un țel clar definit și orizonturi limitate se târăște ca un vierme străbătând aceleași crestături ale aceleiași seculare scoarțe de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veșnic incapabil de a-și depăși condiția, veșnic împovărat de aceeași frustrare a limitării impuse de natura existenței sale microcosmice. Întinzându-și captatoarele precum brațele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, pășind cu roți ruginite pe aceleași șine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, pornește la drumul unei noi zile tramvaiul…

Groapa imundă