Tag: sine

8

Copilul stătea în faţa porţilor tremurând. Privea nedumerit, temător şi îndurerat la cei ce îl priveau de pe partea cealaltă. Unii îl priveau cu ură, unii râdeau pe sub mustăţi, alţii îl compătimeau şi câţiva îi aruncau priviri calde. Era gol, imaculat în sinceritatea lui murdară. Hainele sale stăteau într-o grămadă lângă el, atât de curate pe lângă trupul său murdar, noroi întărit în jurul gleznelor, tăieturi şi julituri în jurul genunchilor şi mâinile murdare de sânge şi pământ. Se simţea privit, cercetat, examinat, dar cumva îi plăcea. În fond, alegerea fusese a lui. Păşi cu paşi timizi către porţile care se deshideau încet în faţa lui.

Gânduri de acum

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaşi drum, mereu privind aceleaşi împrejurări, se târăşte şi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenţe întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaţie umană cu un ţel clar definit şi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaşi crestături ale aceleiaşi seculare scoarţe de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veşnic incapabil de a-şi depăşi condiţia, veşnic împovărat de aceeaşi frustrare a limitării impuse de natura existenţei sale microcosmice. Întinzându-şi captatoarele precum braţele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roţi ruginite pe aceleaşi şine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneşte la drumul unei noi zile tramvaiul…

Groapa imundă