Eppur si muove

Și totuși se învârte… Limba ceasului rotindu-se nerăbdătoare să ajungă iar de unde a plecat și să o ia de la capăt, omul ce așteaptă nerăbdător trenul destinului rotindu-și privirea nedumerită către împrejurimile atât de cunoscute, autostrada vieții ce pornește si se termină în același loc, dar de fiecare dată pasagerii-s alții… Toate se înscriu în circularitatea universală ce pare a ne guverna existențele efemere și neînsemnate.

Stau seara și privesc întunericul… Îi contemplu fiecare centimetru de nimicnicie, fiecare pixel mort în spatele căruia se ascunde ceva… ceva ce pot atinge, ceva de care mă lovesc, dar pe care nu îl pot vedea. O bucată mare de materie care s-a învăluit într-un capod neguros de necunoscut. Și mă gândesc ce mi se va înfățișa odată ce această îmbrăcăminte neagră se va ridica. Oare mă voi trezi din nou în același loc din care am pornit?

Oare trăirile mele vor fi aceleași, oare tot ce am trăit până acum a fost doar un exercițiu fatidic al destinului de a mă amăgi, de a mă face să cred că poate fi altfel, doar pentru a mă aduce înapoi la stadiul inițial? Nu pot să îmi dau seama sau să mă dezmeticesc din această reverie contemplativă a propriei existențe. Încerc să îmi analizez pașii bâjbâiți prin întuneric, lovindu-mă de frânturile de materie ce se ascund în spatele necunoscutului, să văd unde și cu ce am greșit, unde am făcut o întoarcere bruscă ce m-a ghidat înapoi către același punct de pornire.

Încerc să deschid ochii, să mă conving că în fața descoperirii sensului propriei existențe nu mi-am pus singur un paravan de nepătruns. Dar totul în fața mea continuă să fie negură și nesiguranță. Vreau să îmi dau seama și să-mi amintesc unde voiam de fapt să ajung, unde s-a produs deviația traiectoriei dintre punctul A și punctul B, între pornire și destinație. Mă gândesc, procesez, analizez, evaluez, pășesc, bâjbâi, ating, mă împiedic, amețesc, cad, mă ridic, iar mă gândesc, procesez, îmi pierd direcția, nu simt nimic, iar cad… pradă unui drum haotic prin neant.

Și totuși, Pământul se învârte. Și acolo unde a fost noapte în curând va răsări din nou soarele și va începe o nouă zi. Mă așez cuminte și încetez a mă mai gândi la ce a fost. Las uitării calcule de traiectorii, evaluări probabilistice și gânduri sumbre despre inutilitatea încercării de a găsi o cale dreaptă într-o existență circulară. Mă întind, închid ochii și mă culc. Cred că voi aștepta lumina și voi mai încerca odată…

Be First to Comment

Leave a Reply