Du-mă acasă, măi tramvai

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaÅŸi drum, mereu privind aceleaÅŸi împrejurări, se târăşte ÅŸi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenÅ£e întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaÅ£ie umană cu un Å£el clar definit ÅŸi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaÅŸi crestături ale aceleiaÅŸi seculare scoarÅ£e de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veÅŸnic incapabil de a-ÅŸi depăşi condiÅ£ia, veÅŸnic împovărat de aceeaÅŸi frustrare a limitării impuse de natura existenÅ£ei sale microcosmice. ÃŽntinzându-ÅŸi captatoarele precum braÅ£ele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roÅ£i ruginite pe aceleaÅŸi ÅŸine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneÅŸte la drumul unei noi zile tramvaiul…

Nimeni nu îl bagă în seamă, nimeni nu-l priveşte, toţi s-au obişnuit cu prezenţa lui, cu clinchetul monoton al încheieturilor sale obosite, cu deja plictisitoarea textură a ruginei adunate peste carcasa lui ce stă mărturie ale unor vremuri apuse. De când se plimbă sub aceleaşi balcoane, prin faţa aceloraşi uşi către care nu se poate întoarce şi prin care nu poate păşi a văzut atâţia oameni venind şi plecând, atâtea blocuri falnice ridicându-se din ţărână, strălucind pământii în lumina soarelui, acum prăfuite, obosite sub greutatea igrasiei. Balcoane la care s-au perindat atâtea feţe, atâtea rufe atârnate la uscat, atâtea gospodine truditoare cu şorţul galeş, atâţia bunici cu priviri blajine ridicându-şi nepoţelul spre a privi către măreţia lumii decadente pe care i-o lasă moştenire. El toate le-a văzut, le ştie, le păstrează între plăcile sale de metal, printre scaune cojite, brăzdate cu semne de marker. El toate le ştie, dar nu le spune nimănui. Un cufăr încuiat cu amintiri ale atâtor vieţi, ale atâtor destine, ale atâtor oameni. Atâtea poveşti ar putea şi ar vrea să le spună, dar jurământul său tacit de confident al atâtor suflete îl împiedică.

ÃŽn spate un bătrân îşi aÅŸează oasele grele pe un scaun solitar. O viaţă de om trăită pe aceeaÅŸi rută. De când era mic îl ÅŸtie, un copil cuminte stând în braÅ£ele mamei care-l alintă cu vorbe dulci ÅŸi mângâieri blajine, abÅ£inându-ÅŸi o lacrimă de fericire în colÅ£ul ochiului, uitând de grijile existenÅ£iale bucurându-se de privirea ochilor tineri ÅŸi sclipitori ale unui pui de om. Apoi alergând după uÅŸile-i deschise cu o servietă de piele în mână, sperând să nu întârzie la noul loc de muncă sau Å£inându-ÅŸi copilul în braÅ£e pe acelaÅŸi scaun obosit pe care mama lui îl dezmierda odată ÅŸi-i cânta: “Du-mă acasă, măi tramvai, Du-mă acasă, ce mai stai?” Iar el râdea ÅŸi cânta ÅŸi el tramvaiului ca să zboare mai repede către căldura adăpostului părintesc. Acum este bătrân, poate că mâine nici nu va mai încălzi acelaÅŸi scaun cu prezenÅ£a sa.

Åži seara se lasă pe nesimÅ£ite. Sub straja unei căsuÅ£e mici, cu portiţă ÅŸi ciÅŸmea stă un nou suflet în aÅŸteptarea tramvaiului. Câinii latră, noaptea se adânceÅŸte, străzile sunt pustii într-un colÅ£ uitat de istorie, printre clădiri vechi si obosite. Bătrânul coboară greoi, Å£inându-se de o bară, chinuindu-se să-ÅŸi Å£ină oasele tremurânde, iar tânărul Å£opăie sprinten, mai să îl dărâme ÅŸi se aÅŸează pe un scaun. Tramvaiul îşi închide uÅŸile ÅŸi porneÅŸte într-un demaraj timid, parcă voind să mai privească odată bătrânul întors cu spatele ce se îndreaptă către căsuÅ£a cu geamuri cu tocuri de lemn măcinat de ploi, zăpezi ÅŸi multe primăveri. Dar nu poate zăbovi ÅŸi îşi continuă drumul pierzându-se în noapte. Iar de undeva din amintire răsună vocea dulce a mamei: “Du-mă acasă, măi tramvai! Du-mă acasă, ce mai stai? Du-mă la căsuÅ£a mea cu portiţă ÅŸi ciÅŸmea!” Åži atunci mai picură o lacrimă pe nesimÅ£ite, stropind asfaltul dur ÅŸi prăfuit, amestecându-se în palizi străluciri cu bezna nopÅ£ii…

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *