Plutesc pe un nor al meu ce se lasă purtat de vânt pe aripi de mister, peste case, peste șesuri. Printre munți plini de zăpadă zbor într-un lent monoton si calm, văd florile de colț singure pe stânci aplecându-se peste văi și hăuri dorindu-și ți ele să fie acolo jos cu celelalte flori, văd floarea soarelui întorcându-și privirea după raze calde de lumină ce străpund azurul unei noi dimineți de vară. Văd cum bruma se formează în jurul meu, văd fulgii de zăpadă care stau zgribuliți în castelul lor de gheață și nu mai vor să cadă, văd ploile sub mine și aplec mâna să sorb din primele lacrimi ale norilor.