Departe

Plutesc pe un nor al meu ce se lasă purtat de vânt pe aripi de mister, peste case, peste șesuri. Printre munți plini de zăpadă zbor într-un lent monoton si calm, văd florile de colț singure pe stânci aplecându-se peste văi și hăuri dorindu-și ți ele să fie acolo jos cu celelalte flori, văd floarea soarelui întorcându-și privirea după raze calde de lumină ce străpund azurul unei noi dimineți de vară. Văd cum bruma se formează în jurul meu, văd fulgii de zăpadă care stau zgribuliți în castelul lor de gheață și nu mai vor să cadă, văd ploile sub mine și aplec mâna să sorb din primele lacrimi ale norilor.

Deja nu îmi mai văd casa. Am trecut de mult de ea. În urmă-mi ați rămas voi. Voi pe care nu vă mai recunosc. V-ați schimbat atât de tare și ați rămas niște imagini acolo în depărtare și în amintire. Știu că pământul este rotund, știu că plutind printre nori, alergând prin cețuri neguroase, ar trebui cândva să ajung din nou în punctul de unde am plecat, dar lumea asta parcă este așa de mare. O planetă întreagă sub forțe magnifice s-a desfăcut precum un ghem de hârtie, iar circularitatea ei firească acum e dreaptă, plană, iar direcția mea, deși incertă știu că nu mă va mai purta înapoi. Voi ați rămas undeva acolo, departe, eu îmi caut destinația gustând din aerul pur și neîntinat al stratosferei.

O lume ne desparte. Am plutit fără o noimă până când mări, oceane, țări, orașe, continente s-au interpus între mine și voi și deși vă port imaginea în minte, pe voi nu vă mai recunosc. Sau poate eu am stat pe loc și voi v-ați depărtat ușor plutind pe al vostru colț de rai. Îmi doresc atât de tare să mă întorc, să simt și eu fiorul revenirii acasă, să simt căldura și iubirea așa cum le-am simțit odată, așa cum le-am gustat atunci când abia învățam să zburd de unul singur pe alee, când felinarele nopții citadine mi se păreau coloși de neatins. Dar acum, cele trei camere ale siguranței copilăriei s-au transformat în hăul incertitudinii, al resentimentelor și al viselor spulberate.

O floare se ofilește de fiecare dată când zâmbetul unei mame pălește…

Be First to Comment

Leave a Reply