Fumul de țigară plutește în unduiri sinuoase încărcând aerul din jurul meu. Fețe apar și dispar din penumbră în lumina chioară a barului de subsol în care oricine poate fi ce vrea, ce dorește, cu cine dorește. Observ tăcut amestecul de senzualitate pasageră și depravare ieftină care îmbibă camera. Sfetnic îmi este un pahar de whisky din care sorb cumpătat privind peste marginea sa la oamenii care se perindă prin fața-mi, prinși într-un dans lasciv al curtării tactile.
Parteneri se găsesc, parteneri se pierd într-un amalgam fără început și fără sfârșit. Stăteai în celălalt colț, te-am văzut scrutând cu interes împrejurimile cu un entuziasm vădit. Privirea ta era plină de avânt, parcă te-ai fi aruncat în mijlocul nebuniei. Ai fi vrut să îți încerci norocul în furtuna de trupuri transpirând feromoni prin toți porii, dar te-am văzut venind către mine. M-ai țintuit cu ochii tăi hotărâți și mi-ai întins o mână. Mi-a fost clar că nu aveam cum să rezist, așa că m-am ridicat și te-am urmat.
În centrul ringului fără de margini și fără reguli m-am lăsat dus pe mâna ta, te-am tras aproape plin de speranțe și mi-am închipuit cum toată lumea este a mea. Ne-am și depărtat de mulțime, ne-am așezat la masa mea și am sorbit împreună din același pahar depănând impresii, flirtând în timp ce minutele se scurgeau pe lângă noi. Un sărut în toiul nopții și în mine s-a născut speranța: naivă, copilărească, oarbă la tot ce este în jur. M-am făcut că nu-i văd silueta, strălucirea ochilor peste umărul tău privindu-mă, urmărindu-mă, șoptindu-mi că nimic nu este ceea ce pare, că totul este doar o iluzie alcoolică a unei alte nopți pierdute. Am închis ochii și mi te-am proiectat în minte fără lanțurile pasiunilor irealizabile pironindu-te în loc.
Dar, ca orice vrajă minunată, și întunericul visării se risipește în luminile ce anunță plecarea. Acel moment când totul iese la iveală și sfârșitul este iminent întotdeauna îmi trezește neliniștea revelației. Și el era încă acolo. Mi-ai zis că te îndrepți spre casă. Nu am insistat. Privirea lui m-a intimidat, m-am speriat și am realizat că nu te-aș putea împărți cu altcineva, fie acela și o umbră. Așa că m-am depărtat, am vrut să plec ca să nu te mai știu rupt între intangibilul pe care ți-l dorești și tangibilul cu care te mulțumești.
M-am mai întors în acel loc și în alte seri. Speram să te mai văd, dar nu ai mai apărut. Încă nu știu dacă tenebrele pasiunilor neîmplinite te-au consumat sau dacă pur și simplu n-ai mai vrut să dai ochii cu mine, nu știu dacă nu cumva te-ai ascuns în marea de oameni lăsându-te și tu pradă eternului dans aglomerat al căutărilor nocturne, în acest joc de-a șoarecele și pisica, mereu în căutarea unui leac pentru singurătate.
Sfetnic îmi este un pahar de whiskey în timp ce fumul de țigară plutește în unduiri sunoase încărcând aerul din jurul meu. Fețe apar și dispar din penumbră în lumina chioară a barului de subsol, mereu aceleași, mereu în căutare, mereu forfotind, flirtând, atingând, simțind. Cred că ar trebui să mă ridic și să mă bucur de o altă noapte în loc să stau sperând că poate de data aceasta lumina revelației nu-mi va mai răni privirea. Poate nu ar mai trebui să sper că cineva ar putea să mă însoțească pe drumul înapoi acasă, ci doar ar trebui să mă bucur de acele câteva clipe în care lumea este a mea, să sorb din pasiune ca dintr-un drog și să mă regăsesc în fiecare dimineață în patul meu, singur, dar satisfăcut că orele nu au trecut degeaba pe lângă mine.
Be First to Comment