Online

Cerul s-a rupt în două, despărţit de o lance roşiatică. Geamurile întunecate ale blocului alăturat se luminau timid unul câte unul. Dintr-un copac o cioară se ridică săgetând orizontul meu. Îmi încleştez degetele în jurul filtrului de parcă aş vrea să îi storc ultima zvâcnire din viaţă şi îl îndrept fără să mă gândesc de două ori către scrumiera plină. Împreunată cu surorile ei, ţigara sfârâie uşor şi îşi dă duhul sub puterea apăsării mele. Iar s-a făcut dimineaţă. Încă o noapte pe care am pierdut-o făcând naiba ştie ce. Nici eu nu mai ştiu.

Mă ridic în capul oaselor, iar scaunul vechi de lemn trosneşte eliberat nu atât de sub greutatea mea cât de sub greutatea gândurilor cu care l-am apăsat o noapte întreagă. Din nou. Mă îndrept clătinându-mă către pat şi o slăbiciune mă cuprinde. Îmi simt oasele fragile şi muşchii tremurând în timp ce ochii larg deschişi şi alerţi caută un punct de echilibru. Mă întind şi simt un frison cuprinzându-mă în timp ce privesc ceasul proiectat pe perete cu cifre mari şi roşii. Unde mi-era capul acum câteva minute? Nu mai ştiu, mai bine mă culc şi încerc să rezolv problema când mă voi trezi. Probabil pe la prânz.

***

La ce mă gândeam aseară? De fapt, ce m-a ţinut treaz atâta vreme? Nu îmi amintesc să fi făcut nimic notabil. Cred că am vorbit online cu câţiva oameni. Dar asta se întâmpla pe când noaptea era încă tânără. Apoi oamenii au început să se împuţineze. Ştiu că aveam o sticlă de bere lângă mine din care sorbeam odată la un sfert de oră. Nu mă grăbeam să o termin pentru că eram prea concentrat. Undeva în urechi ştiu că se auzea muzică la un moment dat. Cred că 2 Minutes To Midnight, deşi miezul nopţii se ştersese de mult în amintire.

Beau cafeaua încet şi fumez o ţigară matinală la orele prânzului, iar capul meu se simte greu. Fiecare concediu este devastator pentru ritmul meu. Am descoperit că începe să mă lase memoria sau poate doar imaginaţia mea prea bogată suprimă şirul întâmplărilor împânzindu-l cu o serie vastă de impresii mai mult sau mai puţin legate de tot ce s-a petrecut. Da, cred că asta e. Cred că memoria mea este încă funcţională, dar suprimată de capacitatea mea de reducere a firului discuţiei la propriile impresii. Cred că mă gândesc prea mult la asta. Mă gândesc atât de tare încât am reuşit să îmi amintesc că după ce toţi oamenii s-au risipit ai rămas doar tu până la orele târzii ale dimineţii. Ştiu că odată cu răsăritul soarelui, discuţia noastră a apus cu promisiunea unui nou început.

Încep să cred că am trăit un vis. Cumva totul pare a fi doar în capul meu, deşi starea de somnolenţă îmi spune că nu este aşa. Oare de unde am început şi unde s-a sfârşit? Ştiu că mi-ai spus nişte lucruri despre aspiraţiile tale, iar eu despre ale mele. Ştiu că m-ai întrebat la un moment dat despre locurile în care îmi place să mă duc şi ţi-am spus că îmi plac plimbările nocturne şi, probabil, ţi-am înşirat multe alte locuri şi obiceiuri de care nu reuşesc niciodată să mă ţin cu regularitate. Deşi dacă nu reuşesc să mă ţin de ele se mai pot numi obiceiuri? Nu ştiu, mă gândesc prea mult. Printre ultimele picături de cafea mi-am amintit că ţi-am promis că ne vedem azi, undeva mai pe seară. Ce bine că mi-am amintit. Ar trebui să mă pregătesc. Dar mai sunt câteva ore bune. Dar sunt atât de nerăbdător. Dar sunt atât de adormit. Nici nu ştiu de unde să încep.

***

Mă tolănesc pe canapea. Am făcut un duş rapid, m-am spălat pe dinţi, m-am făcut prezentabil. Sunt îmbrăcat lejer şi mă uit la ceas. Ar mai fi jumătate de oră până când ar trebui să plec de acasă. Ce să fac până atunci? Dau drumul la televizor, dar nu este nimic care să îmi alerge secundele, să sperie minutele şi să le facă să zboare mai repede. De ce, oare, mi-aş fi imaginat că m-aş putea păcăli? Cred că anxietatea a pus stăpânire pe mine. De ce sunt aşa nerăbdător? Cred că care ceva de a face cu discuţia de azi-noapte. Deşi cafeaua nu m-a făcut să îmi amintesc fiecare vorbă pe care ne-am rostit-o, subconştientul meu se pare că încă este subjugat farmecului pe care l-ai exercitat asupra mea. Un farmec pe care îl resimt în fiecare încheietură, dar pe care nu mi-l pot justifica. Şi poate că este mai bine aşa, pentru că, poate, surpriza va fi mai mare redescoperindu-te.

Văd că ai plecat de acasă. Ar trebui să mă ridic şi eu să îţi urmez exemplul. În fond, asta am aşteptat toată ziua. Mă ridic şi dau să plec. Mai arunc o privire peste casa pustie. Este dezordine, iar în chiuveta din bucătărie zare un turn de farfurii. O să fac curat mâine. Promit. Momentan trebuie să descopăr faţa umană a unui avatar online.

Be First to Comment

Leave a Reply