În orașul din răscruce de pe cărți cu amintiri te așteptam sub lumina fadă a lampei de la colțul străzii. Doar o siluetă de nedeslușit pândind la adăpostul nopții venirea ta. Cred că te-am văzut trecând pe lângă mine, dar nu sunt sigur, este atât de întuneric… Așteptarea mă omoară, nu există chin mai odios decât purgatoriul incertitudinii scăldat în apele nesiguranței.
Cărămida rece a caselor ce se înghesuie flancând aleea strâmtă rânjesc parcă perfid în lumina slabă la agonia mea, agonia așteptării tensionate. Mă uit în jurul meu și văd numai întunericul incertitudinii pe care oricât aș încerca să îl pătrund nu reușesc. Trebuie să îmi iau inima în dinți și să înaintez palpând fiecare centimetru în căutarea destinației.
Te joci cu mine, o, fantasmă a impulsurilor mele înfundate, sau doar sunt eu pierdut în întuneric? Pipăi pereți galeși și încerc să dau de o lumină, un nou colț de stradă sub binecuvântarea unui felinar solitar. Se spune că noaptea este un sfetnic bun, iar pe mine mă sfătuiește să îmi iau inima în dinți să aprind un chibrit și să privesc în jur. Poate ești chiar lângă mine, îți simt răsuflarea caldă pe gâtul meu descoperit, dar nu te pot găsi, nu te pot atinge.
Și totuși îmi place, pendulez între dorniță înflăcărată și disperare derizorie, între speranță și dezamăgire, îmi place adrenalina jocului, îmi place să te caut, să te pândesc, poate îți voi simți atingerea caldă atunci când mă vei lua de mână și mă vei întoarce înspre tine.
Citește-mi numai la final, unde sub lumina fadă a lampei de la colțul străzii suntem doi, unde joaca de-a șoarecele și pisica prin hăul necunoscut al insecurității s-a risipit, finalul în care pândim la un colț uitat de stradă un nou răsărit, o nouă zi… împreună.
Be First to Comment