Loreley

Stăteam pe marginea hăului, pe vârful stâncii celei mai înalte. Vântul îşi făcea loc printre flancurile maiestuoase ale râului, şuierând precum fantomele trecutului, urcând până la mine, brăzdându-mi fruntea şi părul cu o atingere mormântală. Firele de iarbă se zbăteau nervoase la picioarele mele, parcă voind să se desprindă şi să se ridice la cer pe aripile de strigoi ale vântului.

Atmosfera tomnatică aproape apocaliptică mă ţinea pironit în acel loc de câteva minute bune, nu mă puteam desprinde de apa tulbure cu pete de limpezime de diamant pe alocuri, care curgea uşor turbulent, hipnotic unduindu-se într-un dans grăbit parcă transportându-mi sufletul şi simţirea către alte tărâmuri. Atunci am văzut-o, era Ea. Printre stâncile timide ridicându-se de printre ape, se înălţă diafan şi îşi luă locul pe creasta celei mai înalte. O vedeam atât de clar sub tumultul înflăcărat al asfinţitului de soare, o auzeam în cântecele vântului dând glas melodiei tăcute a naturii, chemându-mă la ea. În jurul ei, apele se linişteau, vântul îi ridica pletele cu o teamă stranie, pe buzele ei se citeau moartea, în ochii ei sufletele celor ce-au visat-o şi au vrut să-i fie soţi.

Era atât de departe, dar o vedeam atât de aproape, parcă acaparând atmosfera cu o imagine fadă, intangibilă. Nici nu am simţit cum, întinzând mâna mă îndreptam frenetic către propriul meu sfârşit. Toate valurile se plecau în faţa ei, cântecul ei îmbia luna de pe cer, iar eu o vedeam în faţa ochilor. Am vrut să o ating, am vrut să o prind de mână să o trag după mine într-o îmbrăţişare frenetică printre valurile nestatornice, dar într-un moment a dispărut. Am deschis ochii să văd doar întuneric şi de departe să aud un cântec amuţit, o baladă a apelor chemându-mă îmbietor şi strigătele surde ale sufletelor pierdute.

Tu, Madonă a apelor, demon marin care porţi pe buzele-ţi culpă de moarte, unde eşti acum să te mai văd odată, să te ating, să îmi împlinesc iluzia? Unde eşti tu, Loreley, ce m-ai ademenit către pierzanie şi ai dispărut în negura imaginaţiei? Vino să îmi dai socoteală pentru tot, vino să îmi ţii piept în timp ce îţi răpun cântecul îmbietor într-un sfâşietor strigăt al amorului născut din căutare şi durere!

Be First to Comment

Leave a Reply