Prima sesiune

A venit şi momentul să vorbesc despre prima sesiune de medicinist. Deşi sunt călit în focul examenelor şi am un record personal de 12 sesiuni (ceea ce nu este neapărat un lucru bun) retrăiesc din plin senzaţia de “nou”. Calc pe un teren necunoscut, simt emoţia începutului şi, deşi experienţa trecutului nu dispare, încerc să uit multe şi să o iau ca pe un nou început, pentru că sunt conştient că lucrurile stau un pic altfel: de la volumul de informaţie, la aspiraţiile personale şi atitudinea personală faţă de facultate şi faţă de ceea ce învăţ aici.

Deşi mi-ar fi plăcut să spun că totul a mers ca uns, din păcate nu pot face această afirmaţie. După o presesiune reuşită, am dat cu ochii de realitatea dură a sesiunii la UMF şi pot să spun cu mâna pe inimă: nu-i ca-n filme! Lipsa antrenamentului şi modul prost în care m-am obişnuit în Politehnică să las învăţatul pe ultima noapte înaintea examenului (în cel mai fericit caz) şi-au spus cuvântul.

Primul examen a fost anatomia, probabil, împreună cu biochimia, cea mai stufoasă materie a acestui prim semestru şi un şoc real chiar şi pentru mine care am mai dat cu nasul de materii stufoase. Admit că şocul este posibil să se fi datorat faptului că de data asta chiar mi-am propus să învăţ pentru examen, nu doar să răsfoiesc jumătate din materie şi să mă duc a doua zi cu degetele încleştate rugându-mă să aibă cineva milă de mine şi să mă treacă. Drept urmare, m-am pus pe învăţat cu o săptămână înainte, mi-am luat liber de la serviciu şi am încercat din răsputeri să acopăr cât mai mult din materie. Oricât de mult aş fi încercat, însă, descopeream că tehnicile mele sunt ruginite în cel mai fericit caz şi, deşi am reuşit să acopăr jumătate din subiectele cerute, nu a fost de ajuns să nu mă determine să mă retrag şi să amân examenul pe vară.

A urmat apoi biochimia. Un examen cel puţin la fel de greu, dar mai uşor asupra psihicului. În primul rând pentru că a fost al doilea, apoi pentru că mi-am setat target-ul mai omenesc. Nu am avut niciodată vreo pretenţie de la mine la capitolul chimie, este o materie care îmi generează dureri de cap, complicată şi cu care nu mă împac deloc. Examenul a secerat scurt prin rămăşiţele de speranţe la vreo notă mare, aştept rezultatele şi sper să îmi iau mult râvnitul 5 să pot trece mai departe.

Mai urmează încă trei examene şi sper să înceapă mecanismul să funcţioneze, simt că pe măsură ce mă chinui mai mult, reuşesc mai multe, dar trebuie antrenament susţinut. Semestrul doi va fi altfel, iar asta mi-o promit solemn.

Învăţ… Învăţ pentru examene, dar învăţ să mă îmbunătăţesc. Am înţeles că nu se rezumă doar la capacităţile de a reţine informaţie, ci trebuie să existe şi o tehnică anume de a o reţine cu succes şi cu un debit ridicat. Pot să recunosc, cu mâna pe inimă, că m-am simţit înfrânt în multe momente, dar am simţit şi nevoia de a încerca să îmi descopăr modalitatea de învăţare compatibilă cu mine şi să o utilizez încă din timpul anului, nu doar în sesiune. Încerc din răsputeri să îmi conving subconştientul că nu mai sunt într-o facultate din care îmi doresc să scap cât mai repede, să îl conving că este… altceva.

One Comment

  1. none-enon said:

    Multa bafta la restul examenelor !!!

    Cred ca exista 3 moduri de invatare diferite:
    Primul este pentru partea de real (mate, fizica, info etc.) in care este destula teorie dar multe lucruri, cu destul timp, se pot deriva din cele fundamentale. Pentru a le retine si intelege este necesar doar mult lucrat pe exercitii.

    Alt doilea mod este pentru medicina, in care cantitatea imensa de informatie care se preda din timpul facultatii (imensitatea de informatii exista in fiecare domeniu; luat concret medicina s-ar putea sa nu detina topul) nu are un suport rational atat de bine evidentiat incat sa poti deriva multe lucruri din cele de baza. Asa am fost construiti; grozav ca am aflat, prin diverse experimente si observatii, cum sta treaba cu functionarea corpului uman dar nu ai cum sa le retii decat prin memorarea lor si pe alocuri, corelarea cu fenomenele fizice si chimice cunoscute. Ma cam indoiesc ca se va ajunge prea curand la a putea demonstra evolutia (formarea) noastra. Ceva de genul: acesta este contextul, acestea axiomele, premisele/ipotezele si dupa acest rationament -imens de lung- uite si rezultatul care este corect.
    Dar chiar daca este o cantitate imensa de memorat (mai mult sau mai putin mecanic) cel putin exista o baza materiala de care te poti agata (fie el corpul omenesc in general ori sectiuni din el ori altceva).

    Al treilea mod cred ca se gaseste la drept. Aici retii si atat. Nu se poate presupune ca o lege trebuie sa fie logica din moment ce logica este relativa de la un om la altul. Filtrarea legilor prin rationament matematic (pentru o logica obiectiva) nu se va realiza in veci 🙂 Inveti mecanic niste lucruri scrise de altii dar fara sa poti corela cu ceva. Asta chiar mi se pare o pierdere de timp dar ma bucur ca nu la toti si astfel sunt destui care urmeaza acesta facultate.

    Acestea 3 cred ca ar fi tiparele. Fie mult rationament si teorie memorata _doar_ din intelegerea rationamentului (altfel nu poti spune ca ai inteles), fie multa teorie fara pic de rationament. Iar la “mijloc” (mai spre multa teorie si greu de gasit rationamentul – pentru ca nu putem momentan, dar el exista) medicina.

    Nu imi dau seama, _pentru facultate_ , din ce directie este trecerea mai usoara. Cred ca depinde de varsta si de modul cum s-a modelat pe parcurs creierul.
    In general, cred ca de la rationament spre memorare este mai usor din moment ce se va incerca gasirea corelarilor/relatiilor si deducerea unor lucruri pe baza unui rationament mai mult sau mai putin complet.

    February 9, 2011
    Reply

Leave a Reply