Tag: examene

Noaptea s-a lăsat în jurul meu fără ca măcar să îi dau atenţie. Ceasul vechi cu cadran mare, singurul din casă care mai ştie a ticăi cadenţat scurgerea implacabilă a timpului a murit de mult. Poate că bateriile sunt moarte, poate că timpul doar s-a decis să nu mai curgă în seara asta, dar ce ştiu sigur este că simt milioanele de secunde trecute în nefiinţă ajungându-mă din urmă, trăgându-mă de tricou şi amintindu-mi că am mai făcut asta de mult prea multe ori pana acum. O cutie de Red Bull zăcând mătrăşită în coşul de gunoi, o scrumieră plină până la refuz cu mucuri obosite şi un maldăr de foi aruncate peste tot în jurul meu… Sunt în sesiune!

Gânduri de acum Gânduri mediciniste

A venit şi momentul să vorbesc despre prima sesiune de medicinist. Deşi sunt călit în focul examenelor şi am un record personal de 12 sesiuni (ceea ce nu este neapărat un lucru bun) retrăiesc din plin senzaţia de “nou”. Calc pe un teren necunoscut, simt emoţia începutului şi, deşi experienţa trecutului nu dispare, încerc să uit multe şi să o iau ca pe un nou început, pentru că sunt conştient că lucrurile stau un pic altfel: de la volumul de informaţie, la aspiraţiile personale şi atitudinea personală faţă de facultate şi faţă de ceea ce învăţ aici.

Gânduri de acum Gânduri mediciniste