Fiorul sărbătorilor

Privim pe geam cu o discretă ceaşcă de cafea în mâna dreaptă şi cu o mină visătoare la pustiul dezolant ce se întinde în faţa noastră. Din sticla aburindă se înfăţişează o reflecţie fadă ce ne priveşte, la fel de visătoare. Şi prin ochii fantomaticei arătări ne vedem pe noi şi suntem purtaţi pe aripi de poveste către o altă lume.

Privim prin ochii unui copil îmbujorat ce ca şi noi stă şi admiră prin geamul îngheţat o mare de zăpadă ce se întinde înaintea-i. Şi fulgii mari de nea ce cad neopriţi ca un dans îmbietor al unor zâne ale visurilor copilăreşti. Şi un zâmbet larg, satisfăcut îi brăzdează faţa. Cu ochii mari sticlind de bucurie se simte ca într-un feeric vis.

Unde eşti tu, copilărie, cu visul tău pur de iarnă, cu mâna mamei pe creştet şi căldura casei ce îmbată sufletul? Unde este fiorul de nestăvilit al bucuriei sărbătorilor?… când totul este atât de frumos, când cadourile se strâng la umbra pomului mirosind a cetină proaspătă, când toată familia se strânge pentru a privi tăcuţi splendoarea naşterii Mântuitorului prezentă în fiecare fulg de nea… Când glasurile melodioase ale colindătorilor pătrund în sufletele tuturor…

Acum stau şi privesc tăcut la geamul altora festivul cuibului mult iubit şi îmi doresc să pot strânge mâna cuiva. Să pot să îmi rezem capul pe un umăr şi să mă simt din nou în siguranţa leagănului de altă dată. Întind mâna şi tot ce pot să prind este un singuratic fulg de nea care pe nesimţite se stinge în nefiinţă. Iar lacrima ce-o lasă-n urmă-i este lacrima tuturor sufletelor fără pereche în anotimpul marilor bucurii…

Be First to Comment

Leave a Reply