Fiorul sărbătorilor

Privim pe geam cu o discretă ceașcă de cafea în mâna dreaptă și cu o mină visătoare la pustiul dezolant ce se întinde în fața noastră. Din sticla aburindă se înfățișează o reflecție fadă ce ne privește, la fel de visătoare. Și prin ochii fantomaticei arătări ne vedem pe noi și suntem purtați pe aripi de poveste către o altă lume.

Privim prin ochii unui copil îmbujorat ce ca și noi stă și admiră prin geamul înghețat o mare de zăpadă ce se întinde înaintea-i. Și fulgii mari de nea ce cad neopriți ca un dans îmbietor al unor zâne ale visurilor copilărești. Și un zâmbet larg, satisfăcut îi brăzdează fața. Cu ochii mari sticlind de bucurie se simte ca într-un feeric vis.

Unde ești tu, copilărie, cu visul tău pur de iarnă, cu mâna mamei pe creștet și căldura casei ce îmbată sufletul? Unde este fiorul de nestăvilit al bucuriei sărbătorilor?… când totul este atât de frumos, când cadourile se strâng la umbra pomului mirosind a cetină proaspătă, când toată familia se strânge pentru a privi tăcuți splendoarea nașterii Mântuitorului prezentă în fiecare fulg de nea… Când glasurile melodioase ale colindătorilor pătrund în sufletele tuturor…

Acum stau și privesc tăcut la geamul altora festivul cuibului mult iubit și îmi doresc să pot strânge mâna cuiva. Să pot să îmi rezem capul pe un umăr și să mă simt din nou în siguranța leagănului de altă dată. Întind mâna și tot ce pot să prind este un singuratic fulg de nea care pe nesimțite se stinge în neființă. Iar lacrima ce-o lasă-n urmă-i este lacrima tuturor sufletelor fără pereche în anotimpul marilor bucurii…

Be First to Comment

Leave a Reply