Destrămarea imperiilor

Un film celebru spunea odată că viaţa este precum o cutie cu bomboane de ciocolată… Niciodată nu ştii ce vei nimeri. Dar vremea cutiilor cu bomboane-surpriză a apus demult. Stii foarte bine că dacă ai cumpărat cutia cu bomboane amărui, doar de acelea vei avea parte… Ocazional cu mici pauze dulci, probabil erori la calcule şi gramaje.

Aţi simţit vreodată acel miez dulce şi siropos, atât de artificial şi totuşi atât de îmbietor din mijlocul învelişului amărui? Aţi întâlnit vreodată acea persoană care să vă reitereze toata existenţa? Care să va ia fiecare celulă a corpului, să vi le rearanjeze, să vă transforme în alţi oameni? O prezenţă alături de care îţi simţi viaţa completă şi existenţa luminată?

Simţind cum în jurul ei imperiul se năruia, cum zidurile-i maiestuoase cădeau în mormane de moloz, până şi Cleopatra şi-a luat viaţa pentru a scăpa de umilinţa înfrângerii. Aşa şi inima noastră se închide în sine temătoare în faţa celor ce vor veni, cuibărindu-se în unghere palide de vii amintiri, vărsând lacrimi de disperare în faţa falnicului bastion al marilor speranţe năruit într-o mână de moloz, gustând veninul disperării şi murind încet cu ochii umezi, privind înapoi la tot ce-a fost frumos.

Dar spre deosebire de efemera Cleopatra şi neţinând cont de experienţa primordială a Evei ce a damnat o umanitate întreagă, inima renaşte şi merge agale cu mâna întinsă spre a se înfrupta din nou din fructul interzis ce-a năruit imperii.

Be First to Comment

Leave a Reply