Perna mea, atât de jegoasă sub greutatea gândurilor ce le aștern în fiecare seară asupra ei stă neclintită în lumina slabă a becului. Un testament al murdăriei inerte al puseurilor nocturne lipsite de substanță și totuși atât de pline de speranțe noi. Am strâns-o cât am putut de tare aseară, între ghearele hulpave ce-mi păreau atât de mari, atât de neîngrijite în căutarea unui punct de sprijin în calea șiragului necontenit de viziuni macabre… ale unui viitor atât de sumbru și lipsit de orice noimă.