Tag: depresie

Mă simt ameţit… Mai mult, simt că plutesc pe norişori pufoşi. Sunetele din jurul meu au o rezonanţă familiară, le aud, le recunosc, dar în acelaşi timp îmi par atât de străine. Sunt sclav la Demonul Alcool, din nou… Din nou îmi simt minţile zburând către alte orizonturi… La ce mă gândesc eu când mă cuprinde aburul subtil al alcoolului?

Groapa imundă

Pur şi simplu… nu am somn. Stau în faţa unui monitor şi privesc orele cum se scurg. Mă uit pierdut la un sitcom banal, distractiv, dar cu nimic ieşit din comun. Aceleaşi şi aceleaşi poante tipic-americane, răsuflate şi acelaşi aer de prietenie eternă a unor oameni care împart acelaşi apartament mai mult de 90% din timp. Dar dincolo de toate astea, atenţia îmi este uşor absorbită de alte lucruri.

Groapa imundă

Stăm neclintiţi, spânzuraţi asupra unei mese râncede plutind pe un nor de gânduri negre. Cu mâna tremurândă şi ochii umeziţi ridicăm paharul, mărturie tăcută a miilor de buze ce i-au sărutat marginea prăfuită şi au sorbit din licoarea uitării. Urmând exemplul celor din-ainte sorbim o gură timidă şi înghiţim aproape în sec simţind cum aburul spirtos ne inundă gâtul, nările, gândurile şi fiinţa.

Groapa imundă