Războiul de țesut șade uitat într-o cameră de țară. Acoperit cu un cearșaf alb-gălbui, testament al unor vremuri mai bune, stă erect și neînsuflețit ca o amintire a zilelor cu soare când bunica, strângându-și cu un batic moale la spate pletele bălaie de fată tânără se așeza hotărâtă pe tămburelul ce acum zace în beci fără un picior și cu mâinile-i bătătorite prin bulgări jilavi de pământ atingea fiecare fir ce trecea prin fața-i. Împletea o poveste ce-avea să nu moară niciodată, o poveste a firelor ce curg în șiruri paralele, dar prin care se țes timid imagini și motive. Firele ce niciodată nu se ating, dar care sunt legate și interconectate de bumbacuri fine ce se îmbină în idealuri și scopuri comune, precum destinele atâtor oameni evoluează, se petrec, călătoresc dinspre trecut, prin prezent către viitor într-un ciclu nesfârșit.