Optimism

Este foarte uşor să mă eschivez de la a spune ceva concret. Este foarte uşor să las muzica să vorbească pentru mine şi să mă ascund în spatele unui aparent blocaj artistic. De aceea o şi fac de multe ori, pentru că simt că de foarte multe ori nu îmi pot exprima cu adevărat trăirile decât identificându-le cu un anumit puseu artistic aparţinând celor care au ştiut mai bine să dea glas măcinărilor lăuntrice.

Dar în cele din urmă, revin tot la a încerca să le descătuşez din lagărul tăcerii. Nu am fost niciodată genul de persoană care să se interiorizeze la nesfârşit, dar nu am fost nici genul de persoană care să îşi etaleze frustrările, neîncrederile, scepticismul nativ pentru privirea invazivă a tuturor. Îmi calculez prelung gândurile pe care aleg să le transform în cuvinte, fraze, propoziţii, idei. Sunt de părere că în viaţă există un echilibru în toate, inclusiv în graniţa pe care ne-o stabilim între tăcere şi expresie.

Şi totuşi nu pot să nu împărtăşesc faptul că astăzi sunt optimist. Îmi derulez viitorul apropiat prin faţa ochilor şi mă simt animat de speranţă într-o viaţă mai bună, mai liniştită, speranţă pentru străbaterea unor noi culmi. Mă simt mai sigur pe mine, mai animat de perspectivele ce mi se oferă, mai convins de faptul că acest an care abia ce s-a aşternut peste cel vechi va fi unul bun.

Fie că voi avea ocazia într-un final să sorb din vinul de o seamă cu mine din sticla ce adună praf pe raft aşteptându-mă să îmi iau licenţa, fie că voi trece cu succes într-un nou an de studii preclinice, fie că pur şi simplu îmi voi duce la bun sfârşit cu consecvenţă schimbările de direcţie existenţială pe care mi le-am propus, fie toate cele de mai sus, simt furnicături în fiecare milimetru al pielii mele într-o încordată, dar optimistă expectativă a perioadei ce va veni.

Deşi sunt conştient că realitatea poate întotdeauna să îmi răstoarne teoriile, să se întoarcă împotriva mea şi să îmi împotmolească planurile în catranul imprevizibilului, prefer să plasez acest gând într-un plan secundar şi să îmi canalizez energia către a îmi realiza scopurile şi de a ieşi într-un final din cercul vicios al lipsei de perspective şi speranţe.

Be First to Comment

Leave a Reply