Poveste de adormit Corina

Trăiau odată de mult, într-un tărâm atât de îndepărtat încât până și hărțile l-au uitat, un rege și o regină care domneau în armonie peste un regat al jucăriilor. Și ea era frumoasă și el era vajnic și trăiau într-un castel cu atât de multe camere încât degetele de la o mână nu erau destule să le numere.

Și aveau ei o tânără fată de o frumusețe neasemuită în regat, cu ochi mari în care pământul și marea se întâlneau și un zâmbet dulce și ștrengăresc încât de fiecare dată când cobora din castel în mijlocul jucăriilor acestea încremeneau fermecate. Și de fiecare dată când chitotea și le chema la joacă erau la picioarele ei, bucuroase să aibă onoarea de a fi alese. Era o prințesă adevărată, nu una urbană, de duzină.

Regele și Regina erau mândri de odorul lor și de bucuria cu care toți trăiau în castelul lor maiestuos împreună cu slujitorii căței și pisici, mereu dornici de joacă sau de sfadă prietenoasă.

Din când în când, pe la castel se mai aciua un motan bătrân. Era motanul Reginei de pe vremea când aceasta nici nu visa să devină stăpână peste minunatul ei tărâm. Când ea era doar o fată l-a găsit miorlăind la gardul casei ei părintești, înfometat după atenție. L-a adus în casă, i-a dat de mâncare, iar prietenia dintre ei s-a legat repede și, neștiind ce nume să îi pună, iar el neamintindu-și numele pe care i-l dăduse mama pisică, i-a zis simplu Pisi din lipsă de inspirație.

Dar Pisi nu era un motan de casă, așa că nu de puține ori pleca în lume cu zilele sau chiar cu săptămânile. O dată plecase chiar câteva luni după ce se certase cu noua lui prietenă. Dar mereu se întorcea, negreșit, și de fiecare dată zăbovea câteva zile la vorbe cu Regina. Da, am uitat să-ți spun, dar acesta era un motan vorbitor din acela de întâlnești doar în poveștile cu zâne, regi, regine și prințese.

Multe zile și multe nopți au petrecut împreună vorbind, jucându-se și legând o prietenie trainică. Și de fiecare dată când Regina era tristă, el apărea la fereastră dintr-un nor negru de fum să o înveselească și să o facă să uite de durere. Și de fiecare dată când el se simțea copleșit de lumea largă și de viața lui de cotoi hoinar, mereu găsea în casa ei un adăpost, o poală în care să toarcă și unde să uite de greutăți.

Dar vremurile acelea s-au scurs, Regina a devenit regină, și-a găsit un rege și împreună au avut o prințesă. Dar el încă mai venea pe la castel. Când Prințesa Corina s-a născut, a venit să o vadă și de fiecare dată i se părea că ea se uită urât la el. Era mică-mică mititică și probabil că nu pricepea ce caută un cotoi mare, bătrân și blănos la capul ei încoronat în loc să slujească la castel cu celelalte animale.

Cu timpul, însă, motanul Pisi s-a împrietenit și cu tânăra prințesă. De fiecare dată când el venea la castel se jucau împreună și se plimbau de mână prin regatul jucăriilor sau zburau pe deasupra acestuia privind de sus câmpii și păduri de vis. Și de fiecare datâ când vreo jucărie plângea și suferea, Prințesa Corina și motanul Pisi erau acolo să îi dea doftorii să se facă bine sau să pregătească de mâncare de tot felul în culori care mai de care mai apetisante și gustoase. Iar când seara se lăsa și Regina punea Prințesa Corina la somn, motanul Pisi era acolo să îi citească povești din lumea largă, să adoarmă liniștită, fără griji, fără dureri.

Dar veni o zi când motanul se decise să plece departe. Nu atât de departe încât să nu mai fie de găsit, dar îndeajuns de departe încât să nu mai poată veni atât de des pe la castel. Când È™i-a luat “Rămas bun”, PrinÈ›esa s-a întristat È™i a plâns. Și plângea de fiecare dată când își amintea de el È™i nu era acolo.

ÃŽntr-o seară rece È™i ploioasă de toamnă, PrinÈ›esa nu putea să adoarmă. Se foia prin pat È™i plângea, iar Regele È™i Regina nu mai È™tiau cum să o împace. Și atunci, pe nesimÈ›ite, dintr-un nor negru de fum apăru motanul Pisi la fereastră. Se strecură între ei, o privi pe mica prinÈ›esă în ochi È™i îi È™opti: “Oricât de departe voi fi, mereu voi fi aproape pentru că tu ai ales să mă păstrezi în sufleÈ›el. De fiecare dată când te gândeÈ™ti la mine, închide ochii, iar eu voi apărea È™i îți voi spune o poveste…”

Ochii fetiței se închiseră ușor. Motanul se gudură și îi dădu un pupic, apoi se risipi într-un nor de fum.

“Noapte bună, Corina!”
“Noapte bună, Pisi!”

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *