Numele regăsirii

Se aplecă asupra ei şi îi şopti câteva cuvinte în ureche. Buzele ei se arcuiră atât de subtil încât o respiraţie mai puternică le-ar fi putut deranja oricând armonia nocturnă. Nici nu deschise ochi, nici nu zise nimic, doar amorţi cu acel zâmbet ca un cocon mustind de fericire. Se întoarse şi el pe partea cealaltă şi închise ochii, nu înainte de a-şi mai verifica odată telefonul mobil aşa cum făcea în fiecare seară.

Alarma sună devreme azi dimineaţă aceeaşi melodie pe care o ştia de ani de zile. Se dezmetici încet, se întoarse pe partea cealaltă şi dădu să o ia în braţe, dar întâlni doar cearşaful. Pe perna de lângă el se observa o urmă abia vizibilă, o prezenţă lâncezind parcă special pentru a-i da fiori. Fusese doar un vis. Îmbrăţişările şi săruturile, sânii ei arcuiţi şi fermi sub atingerea lui, chiar şi şoaptele pe care i le rostise înainte de culcare. Care culcare? Se pare că singurul adormit acolo era doar el. Se ridică în capul oaselor şi se îndreptă spre baie.

Încă îi mai simţea mirosul plutind în jurul lui, o aură fragrantă. Respira adânc şi lent parcă încercând să soarbă toată aroma visului şi să o expire în realitate. Voia ca dintr-un miros să o materializeze acolo, în faţa lui să o simtă din nou. Fusese totul atât de intens, de real, fiecare broboană de transpiraţie care se prelingea gâdilându-i coapsele înfierbântate de prezenţa ei o resimţise, fiecare geamăt reverbera prin cavernele cearşafului şi dincolo de ele ca o undă de şoc sfărâmând universuri sub forţa orgasmică a unei legături incontestabile.

Se spălă pe faţă privindu-se de mai multe ori în oglindă. Nu părea schimbat, deşi era aproape convins că ar fi trebuit să îi rămână vreun semn pe gât. Dar acolo se aliniau doar cutele cearşafului care îşi lăsaseră impresia asupra feţei sale adormite. Cine era fata asta? De ce era în visul lui? Cum reuşea să îl facă să se simtă aşa de fiecare dată? Sunt întrebări pe care nu le-ar putea desluşi niciodată. Nici n-ar şti cum. Ea nu vorbeşte niciodată, dar pare fericită de fiecare dată lângă el aşa că lui îi este de ajuns. Nici nu ar vrea mai mult de la ea. Ce ar putea să vrea? Este doar o închipuire, iar el este fericit cu ceea ce au ei.

Ziua se scurse la fel ca oricare alta. Îşi bău cana cu lapte cald pe care şi-o preparase la cuptorul cu microunde şi fumă o ţigară înainte să plece de acasă şi să mai fumeze încă trei în drum spre serviciu. Până seara parcă uitase complet de Ea, se refugie în localul lui preferat şi bău o bere rece contemplând pozele şi tablourile atârnate de pereţii de la subsol.

Ea stătea şi citea la o masă lângă el. Îşi luase, ca şi alte dăţi, inima în dinţi şi se dusese să vorbească cu ea, iar timpul trecu pe nesimţite. Plecară împreună vorbin şi râzând în continuare de parcă ar fi aşteptat o viaţă întreagă să vorbească unul cu altul. Se plimbară pe la umbra copacilor şi a clădirilor vechi până ajunseră la el. Nu ştia dacă este bine să o invite înăuntru, dar o făcu oricum, iar pe ea nu părea să o deranjeze. Se mişcau repede către un deznodământ atât de cunoscut, doar încă o seară ca multe altele.

***

Se aplecă asupra ei şi îi şopti câteva cuvinte. Buzele ei se arcuiră într-un zâmbet larg şi gemu un geamăt adormit de satisfacţie. Ochii închişi priveau probabil undeva dincolo de pleoapele pe care se proiectau visele dulci ale somnului liniştit. Îşi verifică telefonul mobil şi se întoarse pe partea cealaltă, aşa cum făcea în fiecare seară.

Alarma sună devreme din nou. Se dezmetici încet, se întoarse pe partea cealaltă şi o luă în braţe. Îi simţi pieptul pulsând ritmic şi uşor cu respiraţia, mirosul atât de cunoscut, cel din vis, o sărută pe gât. Ea se trezi încet şi se întoarse spre el, îl sărută pe vârful buzelor, stăruind un pic şi sorbindu-i aroma. Cum de eşti încă aici? ar fi vrut să o întrebe, dar nu avea cuvinte. Ştia că de obicei nălucile sale se năruie dimineaţă şi, totuşi, ea era aici, în carne şi oase.

Mai ţii minte ce mi-ai rostit azi-noapte, înainte de culcare? întrebă ea foarte calm, probabil ghicindu-i gândurile. Bineînţeles că ţinea minte, acelaşi lucru îl şoptea în fiecare seară fiecărei năluci. Încuviinţă, nerăbdător să aibă revelaţia visului devenit realitate. M-ai căutat în feţe frumoase şi iluzii pe care nu ai ştiut să le numeşti, să le dai formă şi viaţă. Aşa era. A căutat-o doar pe ea fără a şti exact ceea ce caută, nimic decât un nume. Nălucile s-au risipit în amintire, dar ea a rămas. Acum sunt aici. Să îţi pregătesc o cană cu lapte, dragule?

Be First to Comment

Leave a Reply