O, Demon Alcool

Mă simt ameÅ£it… Mai mult, simt că plutesc pe noriÅŸori pufoÅŸi. Sunetele din jurul meu au o rezonanţă familiară, le aud, le recunosc, dar în acelaÅŸi timp îmi par atât de străine. Sunt sclav la Demonul Alcool, din nou… Din nou îmi simt minÅ£ile zburând către alte orizonturi… La ce mă gândesc eu când mă cuprinde aburul subtil al alcoolului?

PuÅ£in câte puÅ£in simt că mă rup de existenÅ£a mea cotidiană, simt că mă rup de realitatea mea imediată. ÃŽn faÅ£a mea sunt doi oameni ce se joacă Europolis, dar tot ceea ce zic ei trece prin mine, pe lângă mine, ca un abur efemer. Gândul mă duce pe aripi de poveste la Tine, la Noi, la Ei, la Ele, la trecut, la lucruri care au fost ÅŸi nu mai sunt, la fapte, amintiri, experienÅ£e, greÅŸeli ÅŸi regrete. Doar când sunt beat simt regretul… ÃŽl simt străpungându-mi fiinÅ£a, îl simt săgetându-mi inima ca o săgeată ascuÅ£ită, înfiptă rapid, pe nesimÅ£ite. La început e doar o conÅŸtientizare a stării de fapt… Apoi începe să doară, puÅ£in câte puÅ£in. Totul începe să doară, gândurile încep să mă bântuie, mă poartă înapoi către nopÅ£i frumoase de iarnă sub clar de lună, către beri sorbite în baruri cu fum gros de Å£igară ÅŸi un fundal jazz, către zile de mimă la grătar, către prietenii pierdute… Unele, din fericire, pierdute spre a fi regăsite, unele trecute ireversibil în intangibilul istoriei.

Trifoiul fără foi… SenzaÅ£ia aia că lumina reconfortantă de la capătul tunelului este doar un tren ce vine din direcÅ£ia opusă… Mă cuprinde, mă absoarbe, mă termină. Trenul este din ce în ce mai aproape ÅŸi nu am unde să mă duc. Trenul amintirilor, al gândurilor hoinare, al regretelor ce par atât de clare când realitatea se ascunde după o perdea densă de neclaritate alcoolică. Demonul alcool adoarme simÅ£ul realităţii, dar trezeÅŸte gândurile reprimate… ÃŽmi pare rău faţă de toÅ£i cărora le-am greÅŸit… ÃŽmi pare rău că am pus capăt atâtor lucruri care mi-ar fi luminat viitorul, îmi pare rău că am creat răni atât de adânci celor pe care i-am iubit, la care am Å£inut, îmi pare rău pentru tot… Åži deÅŸi nu pot întoarce timpul înapoi, ÅŸi deÅŸi ÅŸtiu că iertarea unora nu o voi mai obÅ£ine niciodată, uneori simt nevoia de a-mi exterioriza la modul cât mai sincer toate gândurile, toate actele lipsite de consideraÅ£ie pe care simt că le-am comis. ÃŽmi pare rău, dar este prea târziu.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *