Jingle Bells

Încă un an se chinuie să treacă în amintire şi iarăşi ne trezim la început de iarnă, în faţa unui alt Crăciun, a unui alt sezon de colinde, veselie, feţe zâmbitoare, lumini, cadouri şi familii fericite. Mă simt dezgustat… Am uitat complet ce înseamnă de fapt această sărbătoare, ne-am lăsat pradă fluxului comercial care ne împinge la noi şi noi achiziţii de sezon. Cadouri în stânga şi în dreapta şi, mai ales, cadouri pentru noi înşine, că doar este sezonul primelor de sărbători şi a celui ce-al treisprezecelea salariu.

Căldura unui cămin fericit, bucuria de a fi împreună cu ai tăi în seara magică a Crăciunului, bucuria de a împodobi un brad, de a găsi cadouri sub el în acea dimineaţă rece de decembrie şi masa în familie contemplând încă un an trecut, toate se risipesc în timp. Încep din ce în ce mai mult să simt că acestea sunt apanajul reclamelor de sezon şi al iluziilor copilăreşti. De ce? Pentru că nu le mai simt. Mă doare să aştept singura perioadă a anului cu atâta încărcătura spirituală închis într-un apartament cu nişte oameni care au uitat ce înseamnă să te bucuri de magia regăsirii celor dragi. Mă doare să ştiu că acele cadouri pe care cu atât entuziasm le-am cumpărat şi care speram să aducă un zâmbet de fericire vor trece ca orice alt dar neînsemnat pentru că în fond nimeni nu are nevoie de ele.

Mă simt lipsit de orice urmă de bucurie la trecerea unui nou an din viaţa mea în care am câştigat atât de mult, dar am pierdut încă pe atât. Şi mă uit în jur la un pomişor mic cu trei globuri în el cum se înalţă timid de pe biroul meu, doar o rămăşiţă a spiritului Crăciunului. Pentru că în sufrageria ce odată mirosea a cetină proaspătă şi din care cântau colindele cu Hruşcă, acum luminile sunt stinse, iar beteala este ascunsă într-o cutie veche de carton, departe de ochii ce şi-ar dori măcar odată să o mai poată privi.

Be First to Comment

Leave a Reply