Domnul inginer

Mi-am intors privirea catre culoarul pustiu ce se intindea in spatele meu. Rece, neprimitor, un peisaj postapocaliptic descompunandu-se intr-o capsula a timpului. Pentru ca in Politehnica timpul a stat in loc. Sigur, tencuiala a cazut de pe pereti, rugina a invadat usile metalice si moliile s-au cuibarit infometate in grosimea fotoliilor obosite, dar spiritul industrialist inca persista, musteste in aer, ii poti simti mirosul, il poti vedea licarind in ochii imbatraniti ai dascalilor unor vremi apuse.

Usi proaspat renovate se inalta tintuite in pereti plini de igrasie, pasi timizi ai unui progres estetic, o masca subtire peste spiritul nemuritor politehnist. Cate o sala renovata rasare din loc in loc, vlastari plini de speranta altoiti pe arbori gaunosi, valuri transparente peste zambete cariate. Dar prin usi noi se perinda aceiasi promotori rigizi ai unui sistem care se pune de-a curmezisul progresului si ai lor lachei carand pe umeri povara perpetuarii acestuia.

Rezemate de perete, panouri dintr-o alta epoca se ofilesc asteptand sa fie dosite si in spatele unor tomberoane, impreuna cu constienta a tot ce nu e bine in sistemul de invatamant. Incastrati in chihlimbarul inflexibil al trecutului va las. Am plecat capul si am inchis ochii incercand sa ignor faptul ca entuziasmul tineresc s-a ofilit in desertul dezamagirii. Am tacut si am mers mai departe. Acum ma intorc si las in spate lacrimi, nervi si deziluzii. Le-am depus pe coridorul rece, sub crucea inchinata catre tot ceea ce a fost odata mandria socialista a industrializarii. Ma intorc, pasesc, iar curentul suiera prin geamuri sparte, pe langa urechile mele soptind in surdina: “Pleaca… si nu te mai intoarce!”

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *