La Jeg

Pentru prima oară în multe zile este răcoare. O văd infiltrându-se în rafale printre frunze, o respir adânc, o sorb împreună cu berea ce mă însoţeşte. Sticla rece stă de veghe, broboane reci scurgându-se de-a lungu-i inundând lemnul mesei. Tomiţă motanul se întinde şi dă să iasă afară la o gură de aer, dar se răzgândeşte brusc. Din boxe se aude pentru a treia oară pe ziua de astăzi Rage Against The Machine, un imn probabil potrivit pentru sufletele ce îşi beau în jurul meu anii de studenţie blamând sistemul pentru propriile lor eşecuri, dar fericiţi că a mai trecut încă o sesiune.

Văd printre umbrele ÅŸi coroane înverzite clădirea Facultăţii de Electronică, impunatoare prin mărime ÅŸi arhitectura neprimitoare. Acolo mi-am lăsat de-a lungul anilor, puÅ£in câte puÅ£in, câte o porÅ£iune din respectul pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne studiul ingineresc. Dar aici, in Jeg, aici mă simt ocrotit. Aici se află în fiecare colÅ£iÅŸor bucuriile fiecărui examen trecut, frisoanele oboselii de după fiecare noapte albă, senzaÅ£ia îmbătătoare a fiecărei cafele calde. Aici la umbra pomilor, pe aceleaÅŸi mese, sub aceleaÅŸi umbrele, ÅŸase ani de zile s-au scurs. Oameni au venit, oameni au plecat… Văd numai feÅ£e noi ÅŸi realizez că eu abia acum am crescut. AlÅ£ii s-au detaÅŸat, ne leagă amintiri, dar nu-i mai văd în jurul meu.

Totuşi, aici, între sticle de bere, mese şi umbrele se află ani din viaţa mea, amintiri frumoase care au adus raze de soare peste umbra chinurilor mele. Amintiri despre oameni care m-au ridicat de jos şi m-au împins să merg mai departe, despre oameni mulţumită cărora acum sunt aici, contemplând sfârşitul unei etape a vieţii mele. Pentru ei închin această bere şi multe altele, pentru că ştiu că niciodată nu le-aş putea mulţumi destul pentru faptul că am ajuns unde am ajuns.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *