La Jeg

Pentru prima oară în multe zile este răcoare. O văd infiltrându-se în rafale printre frunze, o respir adânc, o sorb împreună cu berea ce mă însoţeşte. Sticla rece stă de veghe, broboane reci scurgându-se de-a lungu-i inundând lemnul mesei. Tomiţă motanul se întinde şi dă să iasă afară la o gură de aer, dar se răzgândeşte brusc. Din boxe se aude pentru a treia oară pe ziua de astăzi Rage Against The Machine, un imn probabil potrivit pentru sufletele ce îşi beau în jurul meu anii de studenţie blamând sistemul pentru propriile lor eşecuri, dar fericiţi că a mai trecut încă o sesiune.

Văd printre umbrele şi coroane înverzite clădirea Facultăţii de Electronică, impunatoare prin mărime şi arhitectura neprimitoare. Acolo mi-am lăsat de-a lungul anilor, puţin câte puţin, câte o porţiune din respectul pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne studiul ingineresc. Dar aici, in Jeg, aici mă simt ocrotit. Aici se află în fiecare colţişor bucuriile fiecărui examen trecut, frisoanele oboselii de după fiecare noapte albă, senzaţia îmbătătoare a fiecărei cafele calde. Aici la umbra pomilor, pe aceleaşi mese, sub aceleaşi umbrele, şase ani de zile s-au scurs. Oameni au venit, oameni au plecat… Văd numai feţe noi şi realizez că eu abia acum am crescut. Alţii s-au detaşat, ne leagă amintiri, dar nu-i mai văd în jurul meu.

Totuşi, aici, între sticle de bere, mese şi umbrele se află ani din viaţa mea, amintiri frumoase care au adus raze de soare peste umbra chinurilor mele. Amintiri despre oameni care m-au ridicat de jos şi m-au împins să merg mai departe, despre oameni mulţumită cărora acum sunt aici, contemplând sfârşitul unei etape a vieţii mele. Pentru ei închin această bere şi multe altele, pentru că ştiu că niciodată nu le-aş putea mulţumi destul pentru faptul că am ajuns unde am ajuns.

Be First to Comment

Leave a Reply