Şansă

Câte şanse ai să reclădeşti grădina Babilonului din ruina aridă a deşertului? Câte încercări să rosteşti incantaţia exorcizării demonului iubirii? Câte şanse să evadezi din labirintul depresiei până când gheara rece a morţii o simţi bătându-te parşiv pe umăr? De peretele rece se izbesc zarurile albe de fildeş ale destinului prezicând numeric şi rece şansa, norocul de a mai avea ocazia unei încercări sau ghinionul fatidic de a rămâne în întuneric aşteptând numerele favorabile. Fiecare mutare, ireversibilă, fiecare calcul, atât de sigur pe moment şi totuşi atât de imprevizibil, fiecare risc, atât de apăsător.

La masa gâştigătorilor se perindă feţe peste feţe, mereu schimbătoare, mereu pe fugă. La masa câştigătorilor nimeni nu rezistă mai mult de două-trei aruncături, iar cei care îşi pariază averea pe un zar dispar şi se fac nevăzuţi, neauziţi, mici în colţul propriei prostii mizerabile. Destinul joacă un joc dur, destinul trişează, destinul măsluieşte. Destinul te îmbie să pariezi mult, mai mult, mai mult… până când minţile ţi le pierzi, sudoarea îţi împodobeşte fruntea încreţită de încordare. Şi într-un final, aproape invariabil, eşti trimis şi tu la colţul tău, de la masa câştigătorilor direct la colectori… Este timpul să plăteşti!

Puţini sunt cei care ştiu când să se oprească, prea puţini cei ce nu cad pradă lăcomiei şi mai puţini cei care prind jocul destinului şi învaţă să îl fenteze. Casa joacă în avantaj propriu, iar noi suntem victimele care trebuie să plătim scump fiecare şansă ratată în care am investit toate câştigurile. Şi niciodată nu învăţăm din greşelile altora, mereu credem că putem mai mult, mereu credem că norocul este de partea noastră, mereu credem că nouă ni se cuvine mai mult decât celui de din-ainte şi de fiecare dată plecăm cu fruntea plecată umiliţi de propria naivitate. De prea puţine ori plecăm cu banii în buzunar.

Este în natura omului să nu accepte moderaţia, să îşi asume riscuri pe care nu le poate acoperi. Este în natura omului să fie sclavul păcatului mortal al lăcomiei şi avariţiei. De asemenea, este în natura omului să înveţe din greşeli, dar de cele mai multe ori alege să ignore învăţăturile din trufia de a se considera peste ce au însemnat alţii. Iar casa ştie asta şi ştie să joace în avantaj. La masa destinului, doar ce modeşti şi umili câştigă.

De peretele rece se izbesc zarurile albe de fildeş ale destinului prezicând numeric şi rece şansa. Înghit în sec, îmi iau câştigurile şi mai pun un pariu cu destinul. Zarul se învârte nervos pe un colţ şi o broboană de sudoare se prelinge pe fruntea mea. Încleştez mâna pe muchia mesei şi sper din suflet să îl dovedesc şi de această dată.

Be First to Comment

Leave a Reply