De la ideal la real

Adrenalină, sudoare, încordare, durere, satisfacÅ£ie… ÃŽn palmă Å£ii viaÅ£a unui om. Cu o singură miÅŸcare o poÅ£i reteza sau o poÅ£i salva. Pentru câteva secunde sunteÅ£i doar tu ÅŸi el, încleÅŸtaÅ£i într-o cadenţă a preciziei, a fineÅ£ii, dar ÅŸi a dăruirii, a empatiei, a dorinÅ£ei de a aduce un zâmbet. ÃŽntre cei patru pereÅ£i intimi ai relaÅ£iei medic-pacient se ascund atâtea vise, atâtea idealuri, atâtea nopÅ£i nedormite. Ai muncit jumătate de viaţă pentru a ajunge acolo, pentru a ajunge ca bisturiul tău să facă diferenÅ£a, ca cele două vorbe pe care le spui să aline suferinÅ£a. Ai vrut să o faci din dăruire, ai vrut să o faci pentru a schimba lumea în mai bine, pentru a aduce un zâmbet pe faÅ£a celor care nu mai au speranţă, ai făcut-o pentru liniÅŸtea cu care adormi noaptea ÅŸtiind că pentru câteva ore ai fost Dumnezeu. Ai muncit ÅŸi ai luptat visând mereu la acelaÅŸi ÅŸi acelaÅŸi lucru, visând la momentul în care vei fi tu regele balului în lumina reflectorului dansând inefabilul dans al vieÅ£ii ÅŸi al morÅ£ii.

Åži odată ajuns acolo, aripile visării se retează scurt. Realitatea crudă a sistemului în care tocmai te-ai înrolat te ia ÅŸi te izbeÅŸte cu faÅ£a de asfaltul rece. EÅŸti invitatul nedorit într-o horă decrepită a decadenÅ£ei, ignoranÅ£ei ÅŸi uitării. Ai crezut că vei fi primit cu braÅ£ele deschise, ai crezut că vei primi recunoaÅŸtere, că cineva te va aprecia la adevărata valoare, dar aÅŸa cum între speranţă ÅŸi dezamăgire este doar o linie subÅ£ire, între ideal ÅŸi real se desfăşoară o prăpastie imundă presărată cu mizerie, cu înjurături ÅŸi nepăsare. Este o prăpastie mizerabilă în care te vei împotmoli în drumul tău către propriile aspiraÅ£ii tinereÅŸti, naive. Credeai că va fi diferit? Credeai că măcar de data aceasta peste hăul plin de mâzgă se va ridica podul de aur? Te-ai înÅŸelat amarnic…

Dar drumul este deja întins în faţa ta şi este prea târziu să faci cale întoarsă. A te opri acum şi a căuta o altă cale ar însemna să renunţi la tot. Mergi înainte repetându-ţi că fiecare lucru pe care îl faci face o diferenţă. Fiecare mână întinsă, fiecare atingere, fiecare vorbă încurajatoare aduce alinare unui suflet pierdut în întunericul incertitudinii. O faci din pasiune, o faci din bani puţini, o faci pentru copiii care plâng şi se roagă la căpătâiul părinţilor, o faci pentru mamele cu obraji ridaţi de lacrimi care îşi ţin copiii de mână, pentru nepoţi care aprind o ultimă lumânare pentru bunici, o faci pentru că poţi dormi liniştit în fiecare noapte că măcar pentru unii ai reuşit să fii o rază de speranţă sau o mână salvatoare din ghearele disperării. Pentru că acel ideal la care ai visat s-a redus la un mic rai personal în care te hrăneşti din mulţumirile şi recunoştinţa fiecărui om în parte. Dar oamenii vin şi pleacă, iar numele tău este pe buzele tuturor şi totuşi nimeni nu ţi-l ştie.

Şi îmbătrâneşti şi ajungi să locuieşti în vechiul salon din spitalul care ţi-a fost adăpost atâţia ani. Sub scena în care ani de-a rândul ţi-ai făcut numărul magic ţi-ai găsit un acoperiş pentru a-ţi trăi la rândul tău ultimele zile, amintindu-ţi mereu de faţa fiecărui copil fericit, a fiecărui bunic zâmbitor că a mai apucat să îşi vadă nepoţii oameni realizaţi, a fiecărei mame care cu lacrimi în ochi ţi-a mulţumit. Eşti eroul anonim al tuturor, pentru că ai muncit pentru un ideal în realitatea unei societăţi lipsite de recunoştinţă.

2 Comments

  1. Livia said:

    Daca te duceai la jurnalism inainte, te intelegeam. Dar Politehnica?!
    🙂 Toata admiratia.
    *Two thumbs up* 😀

    February 10, 2011
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *